News

Și porcii ar putea fi vaccinați obligatoriu. Reacția crescătorilor de animale, după apariția bolii care face ravagii în fermele din România

Situația tot mai complicată cu care se confruntă crescătorii de animale din România, afectați de pesta porcină africană, a determinat apariția unei noi legi.
17.09.2023 | 16:51
Si porcii ar putea fi vaccinati obligatoriu Reactia crescatorilor de animale dupa aparitia bolii care face ravagii in fermele din Romania
Porcii au deja propria lege, care va reglementa activitatea crescătorilor de animale / Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Legea porcului reprezintă un nou act normativ, care își propune, în primul rând, combaterea pestei porcine africane. Normele de aplicare ar putea fi emise până la sfârșitul lunii septembrie.

România, țara cea mai afectată de pesta porcină africană, din UE

România este țara cea mai afectată de pesta porcină din Uniunea Europeană, iar autoritățile luptă de ani buni pentru a pune capăt acestei situații.

ADVERTISEMENT

În total, oficialii ANSVSA au identificat 481 de focare în 21 de județe, începând din 2017 și până astăzi. Peste 1,6 milioane de porci infectați au fost sacrificați.

“În noiembrie 2021, când am preluat acest mandat, erau 1.660 de focare de pestă porcină africană, iar cea mai mare problemă la momentul respectiv se datora faptului că existau foarte multe ferme comerciale afectate, aproximativ 60 de ferme, mai mult de jumătate dintre acestea având o capacitate de peste 20.000 de capete.

ADVERTISEMENT

Astăzi avem o singură firmă afectată, un singur focar activ, de 6.000 de capete, în judeţul Călăraşi, iar restul focarelor sunt în gospodăriile populaţiei”, a declarat Alexandru Nicolae Bociu, președintele Autorității Naționale Sanitar Veterinară pentru Siguranța Alimentelor.

Noua lege a porcului va introduce măsuri drastice de biosecuritate, care vor afecta crescătorii de animale, potrivit șefului ANSVSA. Actul normativ va stabili și modul în care crescătorii de animale vor fi despăgubiți. Pe de altă parte, limitarea numărului de animale din gospodării a fost eliminată din lege.

ADVERTISEMENT

România lucrează la primul vaccin împotriva pestei porcine și a gripei aviare

În paralel, specialiștii lucrează la producerea unui vaccin pentru pesta porcină africană, singura soluție pentru eradicarea acestei boli.

“În momentul de faţă boala aceasta nu are leac, iar singura soluţie ar fi apariţia unui vaccin. Suntem în discuţii avansate cu Vietnam, ţară care înţeleg că ar avea un astfel de vaccin, şi vrem să ajungem acolo să vedem efectiv despre ce este vorba.

ADVERTISEMENT

Un lucru important este faptul că fermierii noştri au transmis că sunt dispuşi să fie cobai pentru acest vaccin, adică să testeze vaccinul pe porcii lor, pentru că suntem ţara cea mai afectată din Uniunea Europeană, cu acest sistem special de creştere a porcului.

În prezent nu putem spune în câţi ani vom scăpa de această boală, care are o evoluţie foarte atipică. Au fost cazuri, de exemplu la Timişoara, unde am reuşit să salvăm peste 37.000 de capete din 42.000 de capete”, a mai declarat Bociu, citat de stiripesurse.ro.

ANSVSA a semnat un protocol cu Academia de Științe Agricole București și se lucrează deja la obținerea unui vaccin pentru pestă porcină africană și gripa aviară.

Legea porcului, așa cum este cunoscută în spațiul public, a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis în mai 2023.

ADVERTISEMENT