Simona Halep, cea mai mare jucătoare din istoria tenisului feminin din România, se pregătește să sărbătorească o performanță unică în istoria sportului alb: 300 de săptămâni în top 10 WTA. Luni, 21 octombrie, campioana de la Wimbledon 2019 va bifa această bornă care cu greu va mai fi egalată de o altă sportivă.
Simona Halep a urcat în top 10 WTA pe data de 27 ianuarie 2014. De atunci, jucătoarea din Constanța nu a mai aflat cum e să pășești în afara celor mai bune zece jucătoare ale planetei. În primăvara aceluiași sezon, Halep urca în top 5 WTA. Din cele 300 de săptămâni în top 10 WTA, Simona a fost în 191 pe pe podiumul clasamentului WTA, iar în 272 in top 5.
Pe 4 septembrie 2019, Simona Halep egalat un record care data de 16 ani în lumea tenisului mondial feminin. Jucătoarea din România a împlinit atunci 293 de săptămâni consecutive în care se afla în Top 10 WTA și ajungea, astfel, la egalitate cu americanca Venus Williams. Legendara sportivă din Statele Unite ale Americii realizase performanța în perioada 1998-2003.
Întrebată, după turneul de la Miami, despre cum a reușit să se mențină în Top 10 WTA timp de atâtea săptămâni, Simon Halep a răspuns: ”Este destul de impresionant, mă bucur că am putut face toate aceste lucruri de până acum, sunt rezultate mari și desigur că toată munca îmi este răsplătită. Sunt fericită să fiu în această poziţie şi, aşa cum vedeţi, chiar mă bucur să joc tenis”.
În 2019, Simona Halep s-a calificat pentru a șasea oară consecutiv la Turneul Campioanelor, competiție care reunește cele mai bune opt jucătoare de tenis ale anului. Românca afirmă însă că nu e încă 100% sigură de participarea la ultima mare reprezentație de tenis a sezonului.
“În opinia mea, pot juca la Turneul Campioanelor. Dar niciodată nu ştii cu aceste probleme la spate. Fiecare turneu începe cu dureri la spate, pentru că am această problemă încă din 2008. Aşa că este normal să fie şi perioade mai grele, când durerile nu mă lasă să joc” , a afirmat Halep.
În schimb, Halep (6 WTA) e decisă 100% să reprezinte România la Olimpiada de anul viitor. În urmă cu câteva zile, Halep a vorbit despre ce va face la Olimpiada de la Tokyo, din 2020, când va participa la trei probe! La dublu, la dubu mixt și la simplu.
”Din trei probe, eu sper să iau una, nu contează în ce fel, sper să iau una. Cu Horia, la mixt, am vorbit deja. În momentul acesta am discutat cu Irina Begu. Am vorbit de un an de zile că, dacă ne calificăm amândouă, să jucăm împreună. Dar până atunci se pot schimba multe”, a spus Halep.