Simona Halep

Simona Halep, izolată la Bucureşti! Campioana noastră nu se antrenează în perioada asta: “Acum cel mai bine este ca sălile să rămână închise”

15.03.2020 | 19:44
Simona Halep izolata la Bucuresti Campioana noastra nu se antreneaza in perioada asta Acum cel mai bine este ca salile sa ramana inchise
ADVERTISEMENT

Artemon Apostu-Efremov, antrenorul Simonei Halep, a vorbit despre măsurile pe care campioana de la Wimbledon le-a luat în privința coronavirusului.

Simona Halep, izolată la București

Artemon Apostu-Efremov a vorbit despre ce face Simona Halep în perioada epidemiei de coronavirus, iar tehnicianul a mărturisit că dacă nu ar fi fost epidemia „Simo” ar fi fost aptă pentru a participa la Miami.

ADVERTISEMENT

„Simona este în regulă, dacă nu ar fi fost această amânare a turneelor Simona ar fi fost aptă pentru Miami, dar acum va face o recuperare completă.

Pentru un moment păstrăm partea de izolare, lucrurile s-au petrecut rapid, zilele următoare nu vom merge pe teren. Acasă vom face mai multă pregătire fizică.

ADVERTISEMENT

Sunt multe exerciții pe care le putem face, Darren Cahill s-a întors în Australia, dar este mereu în contact cu noi”.

„Pregătirea de iarnă se vedea din ce în ce mai mult”

„Pregătirea de iarnă se vedea din ce în ce mai mult, turneele americane erau foarte spectaculoase, iar Simona precum și ceilalți jucători fac aceste antrenamente și au aceleași programe de ani de zile, iar acum sunt dați peste cap.

ADVERTISEMENT

Fiecare gestionează cum dorește, poate unii aveau nevoie de o perioadă de liniște. Bineînțeles, acum suntem blocați de acest virus și teama este să nu se prelungească prea mult”, a mai spus Artemon Apostu-Efremov.

„Eu mă gândesc că din punct de vedere realist putem să revenim în competiții la Roland Garros, deocamdată Madridul nu a anunțat nimic, dar e greu de crezut că în Spania și Italia se vor mai desfășura competiții.

ADVERTISEMENT

Sperăm că lucrurile o să evolueze spre bine și să-și revină la normal.  Noi acum suntem la București, este mai ușor să fim acasă în aceste momente. Nu ne permiteam să mergem undeva și să rămânem blocați într-o țară străină.

Pentru un moment, măsura cea mai bună este ca sălile de sport să rămână închise, mai ales că nu este nicio grabă, următorul turneu fiind teoretic peste 6 săptămâni”, a încheiat antrenorul Simonei Halep.

  • 28 de ani a împlinit Simona Halep pe 27 septembrie
ADVERTISEMENT