News

Şoferii români, pericol public şi în afara ţării. Beat şi fără permis, un bărbat a spulberat doi adolescenţi pe trecere, în Italia, un tânăr de 15 ani a murit

Un adolescent de 15 ani a murit, în Italia, după ce a fost spulberat de o mașină condusă de un șofer român. Bărbatul era beat.
18.07.2023 | 12:41
Soferii romani pericol public si in afara tarii Beat si fara permis un barbat a spulberat doi adolescenti pe trecere in Italia un tanar de 15 ani a murit
Şoferii români, pericol public şi în afara ţării. Colaj Fanatik/ sursa foto: Hepta/ rotalianul.com
ADVERTISEMENT

Şoferii români, pericol public şi în afara ţării. Doi tineri de 15 ani, din Italia, au fost loviți de o mașină, în timp ce se plimbau pe biciclete și încercau să traverseze strada. Unul dintre ei a murit.

Şoferii români, pericol public şi în afara ţării. Accident mortal în Italia

Nenorocirea s-a produs în cursul nopții de luni, în Garbagnate Milanese, o localitate aflată lângă Milano. Cei doi adolescenți, un băiat și o fată, au fost spulberați pe trecerea de pietoni de șoferul din România, în vârstă de 32 de ani, care conducea un Ford Transit.

ADVERTISEMENT

În urma impactului, copiii au fost pur și simplu aruncați pe carosabil. De altfel, potrivit Il Giornale d’Italia, capota și parbrizul mașinii au fost complet distruse. Una dintre victime, un adolescent de 15 ani, a fost găsit în stop cardio-respirator de echipajele de intervenție.

Băiatul a fost transportat la Spitalul San Gerardo di Monza. Însă, din nefericire, acesta s-a stins din viață la puțin timp după ce a ajuns la unitatea medicală.

ADVERTISEMENT

Totodată, fata de 15 ani, care se afla împreună cu adolescentul decedat, a fost grav rănită în accidentul produs în Garbagnate Milanese. Ea a fost preluată de un elicopter și transportată la Spitalul Niguarda. Aceasta a suferit multiple leziuni și un traumatism cranian, fiind în stare critică, conform sursei citate.

Carabinierii l-au verificat pe șoferul român cu aparatul etilotest, reieșind că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice. Rezultatul a arătat o concentrație peste limita legală de 0,50.

ADVERTISEMENT

Mai mult, în urma cercetărilor, oamenii legii au aflat că șoferul din România nu avea permis de conducere. El a ajuns în arest, fiind acuzat de omor din culpă. Verificările sunt în desfășurare pentru a se stabili dacă, într-adevăr, cei doi adolescenți se aflau pe trecerea de pietoni atunci când au fost spulberați de mașină.

Un șofer beat la volan și-a ucis un prieten, în Hunedoara

Amintim că în luna iunie un șofer beat, din Hunedoara, și-a ucis prietenul după ce a intrat cu autoturismul într-un TIR. Accidentul s-a produs pe Drumul Național (DN) 76, la Vălișoara. Bărbatul de 55 de ani a vrut să intre pe un drum secundar, însă nu s-a asigurat.

ADVERTISEMENT

În acel moment, mașina a fost lovită de un TIR care se deplasa regulamentar. „Un bărbat în vârstă de 55 de ani, din comuna Vălișoara, în timp ce conducea un autoturism pe DC 166 C, pe raza comunei Vălișoara, a pătruns în DN 76 fără să acorde prioritate de trecere. El a fost acroșat de autotrenul condus de un bărbat de 30 de ani, din judeţul Argeș, care circula pe DN76, din direcția Deva – Oradea.

În urma evenimentului rutier, conducătorul auto de 55 de ani şi un pasager în autoturismul condus de acesta, un bărbat de 49 de ani, din comuna Luncoiu de Jos, au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Deva unde, din păcate, pasagerul a decedat”, au transmis polițiștii din Hunedoara, la momentul respectiv.

ADVERTISEMENT