Sora Ronei Hartner, Rinda Hartner, a transmis un mesaj sfâșietor la 40 de zile de la moartea îndrăgitei actrițe. Într-o postare pe rețelele de socializare și-a exprimat durerea, dar și dorul imens față de artistă, care a fost răpusă de cancer la doar 50 de ani.
La începutul acestui an, pe data de 2 ianuarie 2024, s-au împlinit 40 de zile de când Rona Hartner a plecat din această lume. A pierdut lupta cu cancerul la doar 50 de ani, în luna noiembrie 2023, lăsând în urma sa multe regrete. Sora ei, Rinda, îi simte enorm lipsa.
”Rona deja 40 de zile de când ai plecat. Îmi lipsești atât de mult. Dumnezeu să vă primească în casa lui astăzi. Dumnezeu să te odihnească în pace surioară”, a scris Rina Hartner pe pagina sa de facebook.
Pe data de 23 noiembrie 2023, Rona Hartner s-a stins din viață, după ce cancerul i-a recidivat la creier și la plămâni. A murit în Franța, sub ochii surorii sale, dar și a fiicei ei, în vârstă de 16 ani, dar a fost înmormântată în România, la cimitirul Bellu catolic.
Actrița și-ar fi cumpărat din timp locul de veci, deoarece se aștepta să nu mai poată purta lupta cu boala care a răpus-o, în cele din urmă. Prima oară a fost diagnosticată cu cancer la colon și la ficat, în anul 2019, iar după operații și proceduri s-a vindecat.
În anul 2023, în primăvară, Rona Hartner avea să afle că i-a recidivat afecțiunea. De data aceasta, a fost diagnosticată cu cancer la plămâni și la creier. Au urmat noi etape de tratament, iar în vară actrița credea că s-a vindecat din nou. Însă, lucrurile au căpătat rapid o turnură totală.
După decesul Ronei Hartner, fiica sa, Rita Sumalya, a rămas în grija bunicii materne și a unui unchi, conform spuselor Rindei Hartner, în ziua înmormântării Ronei Hartner. La moment a luat parte și fostul soț al artistei, dansatorul argentinian Rocco Sedano.
Rocco Sedano și Rona Hartner erau divorțați din 2009, iar în urma separării lor, familia actriței nu l-a mai privit cu ochi buni. În ziua când acesta a venit să o conducă pe ultimul drum pe Rona Hartner, sora artistei s-a simțit deranjată de prezența lui. A explicat și motivul.
”Da, a fost și Rocco la înmormântare. A stat în spate. Fata a stat cu mine și apoi a apărut tatăl ei. Am vorbit cu el și l-am întrebat ce face aici. A zis că vrea să-i fie alături fetei lui. Dar scopul lui este să o îndepărteze de familie. O să mergem la masă împreună!
Din respect pentru Rona nu vreau să fac discuții… Noi plecăm din țară mâine seară către Franța. Sumayla rămâne în Franța cu mama mea și cu fratele meu”, a explicat sora Ronei Hartner pentru Click.ro