News

Sorin Cîmpeanu îi bănuiește pe părinții români de fraudă. „Poate fi un părinte, un profesor, un frate mai mare” cel evaluat la teze

Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, consideră că tezele elevilor ar trebui susținute cu prezență fizică, deoarece în spatele evaluării online pot fi un părinte, profesor sau frați mai mari.
07.12.2021 | 10:36
Sorin Cimpeanu ii banuieste pe parintii romani de frauda Poate fi un parinte un profesor un frate mai mare cel evaluat la teze
ADVERTISEMENT

Sorin Cîmpeanu este de părere că tezele susținute cu prezență fizică reprezintă o metodă de evaluarea corectă, dorită de mai mulți profesori care pun accent pe acest lucru.

”Da, cu siguranţă nu este simplu. Şi pe noi, dacă suntem oneşti, ne încurcă uneori mersul la serviciu, dar totuşi mergem la serviciu. Ştiu că încurcă, ştiu că e greu, ştiu că e complicat, dar în acelaşi timp ştiu că avem profesori responsabili care doresc să evalueze şi să ştie că cel care e evaluat este elevul care trebuie să primească nota şi nu în online, în care cel care este evaluat poate fi un părinte, un profesor, un frate mai mare, poate fi oricine”, a declarat Sorin Cîmpeanu, luni seară, la Digi 24.

ADVERTISEMENT

Sorin Cîmpeanu: ”Elevii sunt cei mai afectați de predarea online”

Ministrul educației a subliniat faptul că predarea online îi afectează pe elevi și că au nevoie de o recuperare în baza unei evaluări oneste.

”Elevii sunt cei mai afectaţi de toate aceste lucruri, de predarea online, de vacanţe impuse, de toate aceste lucruri. Sunt afectaţi! 

ADVERTISEMENT

Tocmai pentru că este nevoie pentru a compensa, a repara ceea ce au pierdut, este nevoie de o evaluare corectă, onestă, iar acea evaluare corectă, onestă în momentul de faţă rămâne doar teza cu prezenţă fizică, faţă în faţă”, a subliniat Sorin Cîmpeanu.

Despre numărul de teze redus, ministrul și-a explicat decizia pentru că aînţeles dificultatea perioadei pe care au traversat-o elevii şi profesorii”.

ADVERTISEMENT

Sorin Cîmpeanu, despre testarea elevilor: ”Ne bazăm pe responsabilitatea părinților și elevilor”

Sorin Cîmpeanu a făcut declarații la începutul săptămânii și despre posibilitatea ca părinții sau profesorii să raporteze cazuri fals negative sau pozitive. Ministrul educației a spus că se bazează pe responsabilitatea părinților și a cadrelor didactice.

De asemenea, în momentul de față, doar în 216 școli din țară testarea elevilor se face la școală, iar în restul, testarea de salivă a elevilor are loc la domiciliu de către un părinte/tutore legal. Procedura se desfășoară în fiecare luni și joi.

ADVERTISEMENT

”Testele de salivă sunt atât de eficiente pe cât ne-au transmis autoritățile sanitare. Din punct de vedere al ministrului Educației sunt foarte clare: Testarea nu are bază legală de a fi obligatorie.

Nu avem altă soluție decât a ne baza pe responsabilitatea părinților și profesorilor. Testarea a început astăzi, sunt foarte convins că nu vor fi multe situații în care părinții vor fi iresponsabili. Doar în 216 școli testarea e asigurată în școli.

În toate celelalte școli testarea se asigură la domiciliu. Împreună cu ministrul Rafila și inspectorul școlar general am filmat cât de ușor e să faci aceste teste.

Toți profesorii s-au implicat ca aceste teste să fie asamblate. Au fost deja livrate 2,4 milioane de teste și sunt în semnare alte contracte subsecvent”, a declarat Sorin Cîmpeanu în cadrul unei conferințe de presă.

ADVERTISEMENT