În urmă cu două luni, Ionuț, un tânăr de 31 de ani, era spitalizat din cauza unei dureri la măsea. Starea i s-a agravat și a ajuns în comă. Din păcate, sâmbătă, 25 martie, acesta a pierdut lupta cu boala.
Tânărul originar din Cernavodă a ajuns la Spitalul Județean Constanța pe 23 ianuarie 2023. Acesta acuza o durere insuportabilă de măsea. În toată această perioadă, medicii spun că au făcut tot posibilul pentru a-i stabiliza starea de sănătate.
Ionuț a fost supus mai multor intervenții chirurgicale. Infecția a fost atât de puternică, încât a coborât și în gât, torace și a ajuns și la pleură. Și creierul i-a fost afectat, conform informațiilor publicate în presa locală.
Într-o postare pe Facebook, o rudă a tânărului spune că acesta, de la o durere de măsea, a ajuns ”o legumă”. ”Cu o durere de măsea a ajuns o legumă, îți doresc sănătate, văru’, și să fii puternic.
Noi îți suntem alături și cu gândul și cu sufletul, ne rugăm la Dumnezeu să fii puternic cu puținele tale puteri Călărău Ionuț Marian, 31 ani și 6 operați în nici 23 de zile și în comă indusă de 2 luni!”, a scris o verișoară a tânărului.
Ionuț muncea în Germania. A fost adus în țară când deja nu mai putea sta din cauza problemei la măsea. El s-a tratat singur cu medicamente până în ultima clipă, când nu a mai rezistat durerii, scrie Focuspress.
Rudele tânărului de 31 de ani au lansat acuzații grave la adresa spitalului din Constanța. Medici de aici au fost acuzați de neglijență în serviciu. Recent, familia lui Ionuț a trecut la amenințări: ”Dăm foc la spital dacă moare”, spuneau rudele, conform sursei citate. Sâmbătă, 25 martie, tânărul a încetat din viață.
Săptămâna trecută, reprezentanții Spitalului Județean de la malul mării au transmis un punct de vedere în legătura cu situația tânărului. Aceștia au afirmat, printre altele, că au fost supuși la presiuni din partea rudelor pacientului.
”La momentul prezentării în Unitatea Primiri Urgenţe, pacientul se afla în stare gravă iar prima intervenţie chirurgicală de urgenţă a fost efectuată la scurt timp de la preluare. Pentru salvarea acestui tânăr, o echipă medicală multidisciplinară a depus şi depune în continuare eforturi semnificative.
Familia pacientului s-a prezentat zilnic la vizită şi a primit de fiecare dată informaţii despre starea acestuia, inclusiv documentele medicale solicitate pentru o a doua opinie medicală, în vederea unui eventual transfer dar care nu s-a finalizat.
Pacientul beneficiază de resurse medicale avansate si cu toate acestea personalul medical a fost supus la presiuni din partea rudelor care, mai mult decât atât au încălcat regulamentul spitalului şi normele GDPR, filmând în salonul de terapie intensivă si difuzând în spaţiul public imagini cu angajaţii spitalului, fără permisiunea acestora”, au spus reprezentanții spitalului, pe 21 martie.
Cei de la unitatea medicală au mai precizat că pacientul ”nu îndeplinește calitatea de asigurat în sistemul CNAS”. Ionuț a beneficiat în primele 47 de zile de spitalizare de îngrijiri în valoare totală de aproape 75.000 de lei.