News

SPP ia măsuri să anihileze un atac cu drone asupra sediilor Guvernului, Parlamentului și Președinției. Câte milioane de euro costă sistemul defensiv

Serviciul de Protecție și Pază a parafat un contract pentru achiziția de echipamente IT care să acționeze împotriva dronelor.
30.05.2023 | 11:03
SPP ia masuri sa anihileze un atac cu drone asupra sediilor Guvernului Parlamentului si Presedintiei Cate milioane de euro costa sistemul defensiv
SPP a achiziționat echipamente IT ce vor fi folosite pentru identificarea și anihilarea dronelor Colaj: FANATIK, Sursa foto: Hepta, Facebook Camera Deputaților
ADVERTISEMENT

Serviciul de Protecție și Pază (SPP), organ de stat cu atribuții  în domeniul siguranței naționale, specializat în asigurarea protecției demnitarilor români, dar și în asigurarea pazei sediilor de lucru și a reședințelor acestora, a parafat recent un „Contract de furnizare Echipamente hardware și aplicații informatice pentru identificarea, monitorizarea și neutralizarea amenințărilor de tip UAV, Investiția Dezvoltarea sistemelor de securitate pentru protecția spectrului guvernamental, finanțată prin Planul Național de Redresare si Reziliență”.

SPP a cumpărat echipamente în valoare de 8 milioane de euro

UAV este acronimul de la Unmaned Aerial Vehicle (vehicule aeriene fără pilot), adică drone, ceea ce înseamnă că este vorba despre identificarea și neutralizarea amenințărilor unor atacuri cu astfel de arme asupra sediilor principalelor instituții aflate în responsabilitatea SPP, Guvernul, Președinția și Parlamentul. Contractul, în valoare de 39.443.000 lei (aproximativ 8 milioane euro), a fost parafat pe 5 mai 2023, conform datelor consultate de FANATIK pe portalul achizițiilor publice.

ADVERTISEMENT

„Produsele și serviciile de instruire care fac obiectul achiziției vizează consolidarea capabilităților de identificare, monitorizarea și neutralizarea amenințărilor de tip UAV la nivelul SPP (lider de asociere) și STS (asociat). Achiziția se va materializa prin încheierea unui contract de furnizare pentru o perioada de 27 luni. Cantitățile de produse și serviciile de instruire care se vor achiziționa în baza contractului sunt: 1.Autospecială C-UAS – 1 cpl.; 2. Complet individual de lucru C-UAS – 6 cpl; 3. Sisteme fixe C-UAS – 5 cpl., 4. Soluție Centru de Comandă C-UAS – 1 cpl”, se arată în caietul de sarcini.

Aceste echipamente sunt denumite „sisteme de război electronic și contramăsuri” și sunt compuse dintr-o autospecială C-UAS (Counter Unmanned Aerial System), șase complete individuale de lucru C-UAS, cinci sisteme fixe C-UAS și o soluție pentru Centrul de Comandă C-UAS. Inițal, când s-a publicat anunțul de participare, valoarea achiziției a fost de 48.568.015 lei. Nu este exclus ca în perioada următoare să mai fie achiziționate astfel de echipamente.

ADVERTISEMENT

Planul Național de Redresare și Reziliență conține, la capitolul “Transformare digitală”, un paragraf în care se menționează că „pentru îndeplinirea atribuțiilor sale legale privind protecția fizică a demnitarilor, sediilor și reședințelor acestora, SPP va utiliza sisteme de protecție a comunicațiilor unitare și adaptate la noile tehnologii, care vor trebui să funcționeze atât în benzile de frecvențe radio în care STS asigură protecția comunicațiilor, cât și în benzile de frecvențe radio în care SPP are atribuții legale să asigure acest tip de echipamente”.

SPP și STS vor realiza sistemele de securitate pentru protecția spectrului guvernamental

De asemenea, în același capitol din PNNR, consultat de FANATIK, se mai arată că „având în vedere necesitatea asigurării controlului comunicațiilor destinate autorităților publice centrale și locale, STS trebuie să mențină un grad ridicat de disponibilitate, reziliență și securitate a serviciilor de comunicații și tehnologia informației”.

ADVERTISEMENT

„Este necesară realizarea colaborativă de către ambele instituții a sistemelor de securitate pentru protecția spectrului guvernamental, în vederea creșterii capacității de protecție fizică a demnitarilor și a obiectivelor, prin identificarea, monitorizarea și neutralizarea amenințărilor de tip UAV, prin identificarea și blocarea amenințărilor din spectrul de frecvențe wireless, precum și localizarea la nivel național a perturbatorilor de spectru guvernamental și eliminarea acestora”, se mai scrie în PNNR.

SPP a propus să se dezvolte „o nouă rețea de senzori distribuiți la nivel național, care va fi plasată pe site-uri dedicate, toți acești senzori, plasați în locațiile de recepție, urmând a fi răspândiți în toată țara, pentru a detecta și avertiza automat în caz de perturbatori în spectrul radio guvernamental”. Beneficiarii acestui serviciu de protecție a spectrului guvernamental sunt Administrația Prezidențială, Palatul Parlamentului, Guvernul României, autoritatea judecătorească, Curtea de Conturi și Curtea Constituțională.

Guvernul a alocat 226 milioane lei pentru dezvoltarea sistemelor de securitate

Pe 17 mai, Guvernul a alocat, printr-o hotărâre, 300 de milioane de lei  pentru proiectele de investiții „Dezvoltarea sistemelor de securitate pentru protecția spectrului guvernamental” și „Creșterea rezilienței și a securității cibernetice a serviciilor de infrastructură ale furnizorilor de servicii de Internet pentru autoritățile publice din România” din cadrul Componentei 7. Transformare digitală din PNRR.

ADVERTISEMENT

Pentru „Dezvoltarea sistemelor de securitate pentru protecția spectrului guvernamental”, din care face parte și achiziția de echipamente parafată de SPP, se alocă un buget de 226 milioane lei. „Prin implementarea investiţiei se va susţine transformarea digitală a serviciilor publice în servicii de calitate, sigure şi rapide, în interesul cetăţenilor, cu scopul de a creşte satisfacţia beneficiarilor de servicii publice şi de a eficientiza resursele utilizate în procesele derulate de stat”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Pentru al doilea proiect „Creșterea rezilienței și a securității cibernetice a serviciilor de infrastructură ale furnizorilor de servicii de Internet pentru autoritățile publice din România” se alocă un buget de 107 milioane lei. Finanţarea celor două proiecte de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin PNNR, și de la bugetul de stat, prin bugetele Serviciului de Telecomunicații Speciale și Serviciului de Protecție și Pază, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Viitorii miri, îngroziţi cu gândul la
Viitorii miri, îngroziţi cu gândul la "taxa pe darul de nuntă". Ciolacu explică impozitul de 70% pe veniturile nejustificate
VIDEO | Momentul în care Buzatu primește mita de 1,2 milioane de lei...
VIDEO | Momentul în care Buzatu primește mita de 1,2 milioane de lei de la omul de afaceri care l-a denunțat
FOTO Schimbarea de look a lui Ianis Hagi. Cum se poartă fiul ”Regelui”...
FOTO Schimbarea de look a lui Ianis Hagi. Cum se poartă fiul ”Regelui” în actualul sezon
Spaima litoralului, dezvăluire despre impresarul condamnat la închisoare: Giovanni Becali chiar e mafiot
Spaima litoralului, dezvăluire despre impresarul condamnat la închisoare: Giovanni Becali chiar e mafiot
Fost ofițer CIA: „România poate fabrica noi tipuri de armament pentru NATO, poate...
Fost ofițer CIA: „România poate fabrica noi tipuri de armament pentru NATO, poate juca un rol de lider în UE” | EXCLUSIV
PEDEAPSĂ ANULATĂ pentru Simona Halep?! Anunț uriaș despre verdictul TAS
PEDEAPSĂ ANULATĂ pentru Simona Halep?! Anunț uriaș despre verdictul TAS
VIDEO Judecătoarea care a apărut pe jumătate goală într-o audiere virtuală: „Sunt singura...
VIDEO Judecătoarea care a apărut pe jumătate goală într-o audiere virtuală: „Sunt singura femeie care nu are dreptul să poarte costum de baie”
Ei sunt adevărații câștigători de la Vocea României. Nu au plecat cu marele...
Ei sunt adevărații câștigători de la Vocea României. Nu au plecat cu marele premiu, dar sunt auziți pe toate posturile de radio
Pescobar, reclamat de un celebru interlop. Urmează răzbunarea
Pescobar, reclamat de un celebru interlop. Urmează răzbunarea
Cum a reacționat Gigi Becali când o tânără i-a bușit bolidul de 500.000...
Cum a reacționat Gigi Becali când o tânără i-a bușit bolidul de 500.000 de euro. Reacția lui a devenit virală pe rețelele de socializare
Cine este Larisa, sexy-angajata lui Pescobar! Tânăra se afişează în ipostaze provocatoare, dar...
Cine este Larisa, sexy-angajata lui Pescobar! Tânăra se afişează în ipostaze provocatoare, dar Pescobar jură că nu e nimic între ei: E mâna mea dreaptă!
Anul 2024 este, în zodiacul chinezesc, anul Dragonului. Cum ne afectează?
Anul 2024 este, în zodiacul chinezesc, anul Dragonului. Cum ne afectează?