Sport

Un star al lui Manchester United a găsit răspunsul pentru lipsa de trofee: ”Suntem blestemați”

Manchester United trece printr-o perioadă neagră a istoriei, iar starul David De Gea încearcă să găsească explicații pentru absența trofeelor din ultimii ani.
12.02.2022 | 09:45
Un star al lui Manchester United a gasit raspunsul pentru lipsa de trofee Suntem blestemati
ADVERTISEMENT

Ultimele trofee ajunse pe Old Trafford sunt Cupa Ligii Angliei și Europa League, însă ele au fost câștigate în sezonul 2016-2017.

După transferurile lui Cristiano Ronaldo, Raphael Varane și Jadon Sancho, era de așteptat ca United să se lupte la titlu în acest sezon de Premier League, însă trupa lui Ralf Rangnick este la 21 de puncte în urma liderului Manchester City.

ADVERTISEMENT

Absența trofeelor, explicată de un star de la Manchester United

Starul lui Manchester United, David De Gea, unul dintre cei mai vechi jucători din lot, a încercat să găsească răspunsuri pentru un nou sezon dezamăgitor în care există posibilitatea ca niciun trofeu să nu ajungă pe Old Trafford.

”Cred că cineva ne-a blestemat sau așa ceva. Adevărul este că nu știu ce se întâmplă, chiar nu știu. Oamenii mă întreabă mereu și vorbim despre asta în vestiar și spunem doar ‘nu știm ce se întâmplă’.

ADVERTISEMENT

”Ar fi trebuit să ne luptăm pentru mai multe trofee, titluri mai mari, dar nu știu de ce această echipă nu funcționează”, a declarat portarul spaniol într-un interviu pentru El Pais, citat de The Sun.

De Gea, nemulțumit de apărare

David De Gea este cel mai bun jucător al lui Manchester United în acest sezon, el fiind portarul din Premier League cu cele mai multe intervenții decisive, dar acest lucru îl nemulțumește pe spaniol deoarece arată fragilitatea defensivei.

ADVERTISEMENT

”Nu știu dacă statistica intervențiilor este un lucru bun. Echipele își creează o mulțime de ocazii împotriva noastră și nu cred că este prea bine, dar pentru asta sunt aici: să încerc să-i opresc pe adversari.

Vreau să ajut echipa cum pot și anul acesta lucrurile merg bine în acest sens. Rangnick vrea să jucăm la intesitate maximă, să facem mereu presing și să fim tot timpul pregătiți să atacăm”, a concluzionat el.

ADVERTISEMENT

Champions League, singura speranță a lui United pentru un trofeu

Manchester United este foarte aproape să termine al cincilea sezon consecutiv fără trofeu, ceea ce ar însemna cea mai lungă secetă de trofee din 1974. Trupa lui Ralf Rangnick a fost eliminată de West Ham în turul 3 al Cupei Ligii și de Middlesbrough în turul 4 al Cupei Angliei.

”Diavolii roșii” și-au luat adio și de la titlu, fiind la ”ani lumină” de liderul Manchester City. Aflați pe locul 6 în clasamentul din Premier League, ei pot rata chiar și prezența în viitoarea ediție a Champions League, ceea ce ar însemna și o plecare a lui Cristiano Ronaldo.

Singura șansă la trofeu pentru Manchester United în acest sezon o reprezintă Champions League. În optimile de finală, englezii vor întâlni Atletico Madrid, prima manșă urmând să aibă loc la 23 februarie, pe Wanda Metropolitano. Returul este programat la 15 martie, pe Old Trafford.

ADVERTISEMENT