News

Stare de urgență în România? Nelu Tătaru a făcut anunțul, după numărul mare de cazuri Covid-19

09.07.2020 | 20:30
Stare de urgenta in Romania Nelu Tataru a facut anuntul dupa numarul mare de cazuri Covid19
ADVERTISEMENT

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, este în alertă după explozia cazurilor de coronavirus din România și anunță o posibilă stare de urgență reinstituită pe teritoriul țării noastre dacă situația se va agrava.

Numai în ultimele 24 de ore, Grupul de Comunicare Strategică a raportat alte 614 cazuri de îmbolnăvire cu Covid-19, un bilanț peste toate cele înregistrate în perioada stării de urgență.

ADVERTISEMENT

În cadrul unui interviu oferit Agerpres, Nelu Tătaru a declarat că România nu a depăşit primul val al pandemiei de coronavirus şi că o creștere și mai accentuată a cazurilor într-un interval scurt de timp ar putea readuce restricțiile din lunile martie și aprilie.

Vom avea din nou stare de urgență în România? Ministrul Nelu Tătaru a oferit răspunsul, după numărul mare de cazuri Covid-19

Explozia din ultimele zile a numărului de persoane infectate cu noul coronavirus a pus în alertă autoritățile din Sănătate. Nelu Tătaru, ocupantului portofoliului ministerului Sănătății, avertizează că o revenire la starea de urgență este posibilă.

ADVERTISEMENT

Acesta afirmă că România nu a trecut încă de primul val al pandemiei de Covid-19 şi că ‘‘asistăm la a II-a cocoaşă a primului val”, după ce pe teritoriul ţării au fost înregistrate peste 1.100 de noi cazuri în ultimele 48 de ore.

Totodată, Nelu Tătaru spune că apariția a peste zece mii de cazuri într-un interval de patru-cinci zile ar obliga autoritățile să reinstituie starea de urgență.

ADVERTISEMENT

Instituim acea stare de urgenţă, care este apanajul preşedintelui, în contextul în care avem o perioadă cu transmitere accentuată, la un moment dat, o creştere a numărului de cazuri exponenţial, poate şi dublări de la o zi la alta, într-un context în care transmiterea comunitară este accentuată.

Altceva e să apară zece mii de cazuri într-o săptămână- jumătate, două şi alta e să apară zece mii de cazuri în patru-cinci zile. Atunci este impunerea unei stări de urgenţă.

ADVERTISEMENT

În condiţiile în care avem aceste zece mii de cazuri în trei-patru zile la nivelul întregii ţări se impune starea de urgenţă, când avem aceste zece mii de cazuri în trei oraşe diferite atunci carantinăm acele oraşe”, a declarat ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru.

Tătaru: ”De patru săptămâni am asistat la o creștere progresivă”

În aceeași intervenție de joi, Nelu Tătaru a mai spus că România se confruntă cu o creștere ușoară, dar progresivă a cazurilor, sesizată în ultimele săptămâni.

”De patru săptămâni a urmat o creştere uşoară, progresivă, pe care ne-am asumat-o în contextul acestor relaxări, dar nu era numai partea noastră, este şi partea de colaborare a celorlalţi. O dată cu nerespectarea unor reguli am putut vedea şi o transmitere comunitară accentuată.

Acele aglomerări urbane, că a fost litoral, că a fost Valea Prahovei, au dus spre extensia acestui nou număr de cazuri. O creştere care a fost progresivă accelerată în ultimele două săptămâni. Nu instituim starea de urgenţă doar pentru două zile în care am avut un număr crescut de cazuri de peste 500.”, a mai spus Tătaru.

ADVERTISEMENT