Campionatul Mondial din Qatar este cea mai atipică ediție a unui turneu final, iar asupra sa atârnă multe semne de întrebare. Guvernele statelor Uniunii Europene a făcut un anunț important pentru toți cei microbiștii.
Într-o lume în care securitatea datelor personale este din ce în ce mai importantă și expusă unor atacuri cibernetice, statele membre ale Uniunii Europene avertizează înainte de Campionatul Mondial din Qatar asupra a două aplicații oficiale ale turneului final.
Ultimul stat înscris pe această listă este Germania, iar comisarul cu privire la protecția datelor a oferit mai multe detalii: „Una dintre aplicații colectează date indiferent de pe ce număr se face convorbirea telefonică.
Cealaltă aplicație împiedică dispozitivul pe care e instalată să intre în modul sleep. E de asemenea evident că informația folosită de aplicație nu rămâne local pe dispozitiv, ci e transmisă către un server central”.
Sfatul nemților este ca aplicația să fie instalată numai dacă este nevoie neapărat de aceasta și trebuie făcută de pe un telefon pe care nu îl folosim în mod obișnuit.
Suporterii sunt rugați de către qatarezi să descarce cele două aplicații, chiar dacă datele personale sunt în mare pericol, iar țările europene nu își lasă cetățenii să cadă în plasă.
Norvegia a fost „alarmată” de accesul extensiv de care aplicațiile au nevoie pentru a fi instalate: „Este posibil ca cei care vizitează Qatar, și în special grupurile vulnerabile, vor fi monitorizate de către autorițățile din Qatar”.
Guvernul francez a luat de asemenea atitudine și recomandă ca suporterii să aibă o atenție sporită când fac fotografii sau video-uri. Ba, mai mult, aplicațiile Qatar World Cup ar trebui instalate doar înainte de plecare și șterse imediat la întoarcerea în Franța.
Toate aceste recomandări vin în condițiile în care relațiile diplomatice și comerciale dintre Franța și Qatar sunt excelente: „În Franța datorită reglementărilor cu privire la protecția datelor, toate aplicațiile trebuie să garanteze drepturile fundamentale ale individului și protecția datelor. Nu e cazul în Qatar”, a spus Jean-Noel Barrot, ministrul Digitalizării.
Qatar va avea parte de un număr istoric de turiști pe toată durata Campionatului Mondial din Qatar: 1,5 milioane de oameni.
Toți vor fi îndrumați să descarce cele două aplicații: Hayya și Ehteraz, care monitorizează numărul de infecții COVID-19.
Guvernul Qatarului nu a oferit nicio poziție oficială pe această teamă. Același lucru s-a întâmplat și cu Apple și Google, din ale căror magazine online pot fi descărcate cele două aplicații, considerate de Occident „spyware”.
Qatar a fost acuzată și de modul în care a tratat imigranții care au lucrat pe șantierele stadioanelor și au apărut chiar acuzații de corupție cu privire la licitații. Ba, mai mult, Qatarul este criticată și pentru politica anti LGBTQ+, iar mai multe organizații au îndemnat la boicotarea Campionatului Mondial.