News

Stațiunea de pe litoral care i-a oripilat pe cei de la Protecția Consumatorilor: “Manele, grătare făcute direct pe alei, kitsch general”

Satul de Vacanță, o stațiune turistică de pe litoral, transformată într-un loc dezolant și hulit. ANPC a depistat mai multe nereguli.
22.07.2023 | 16:56
Statiunea de pe litoral care ia oripilat pe cei de la Protectia Consumatorilor Manele gratare facute direct pe alei kitsch general
Satul de Vacanță: de la o bijuterie turistică la un loc hulit și degradat. Foto: Colaj Fanatik/Capturi Youtube.
ADVERTISEMENT

O atracție deosebită pentru turiști și localnici, Satul de Vacanță și-a pierdut strălucirea și farmecul din trecut. Pârâul care odinioară anima zona, oferind plimbări cu bărci și hidrobiciclete între Siutghiol și Lacul Tăbăcăriei, acum prezintă un peisaj dezolant, cu muzică asurzitoare și  activități comerciale ilegale. Inspectorii de la Protecția Consumatorilor au fost atrași de acest tablou trist și alarmant.

O stațiune de pe litoral, criticată de ANPC

Paul Anghel, director general la Direcția Generală Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană ANPC, a ridicat o întrebare retorică referitoare la starea dezastruoasă în care se află  fostă destinație turistică.

ADVERTISEMENT

“Gălăgie/muzica tare și în general manele, fum de grătare făcute direct pe aleile de trecere, semințe comercializate pe măsuțe, vestita hamsie bulgărească mai degrabă guma de mestecat decât produs alimentar, kitsch-ul general ca încercare de revigorare a unei stațiuni eșuate în care ciudat cum de nu mai ajung turiștii!?”, a remarcat Paul Anghel.

În urma unor controale recente, comisarii ANPC au dat amenzi în valoare totală de 132.000 de lei și au emis avertismente către operatorii economici din zonă. Cu toate acestea, degradarea continua, iar turiștii se arată dezamăgiți și îngrijorați de soarta acestui loc emblematic pentru litoral.

ADVERTISEMENT

Garda de Mediu a intervenit cerând măsuri urgente, amenințând cu sancțiuni drastice pentru cei care nu respectă legislația. Prin nerespectarea legii deșeurilor, amenzile pot ajunge până la 60.000 de lei, iar pentru încălcarea legislației privind apele, amenzile pot fi de până la 80.000 de lei.

Cu o istorie bogată, Satul de Vacanță se mândrea cândva cu căsuțe tradiționale ce purtau denumirea fiecărui județ din România. Însă, după Revoluție, dezordinea și lipsa de control au dus la construcții haotice și la apariția unor tarabe comerciale ilegale, ce au sufocat aleile satului cu o varietate de produse nespecifice și adesea de proastă calitate.

ADVERTISEMENT

Reprezentanții Primăriei Constanța au refuzat să comenteze situația, lăsând impresia că problema este ignorată și că măsurile urgente rămân în așteptare. Astfel, destinul Satului de Vacanță pare să fie în mâinile autorităților, iar nerespectarea cerințelor Garda de Mediu și protecția Consumatorilor riscă să transforme fostul punct de atracție într-un simbol al neglijenței și distrugerii mediului înconjurător. Stațiunea de pe litoral nu mai e ceea ce a fost.

Prețuri uriașe pe litoralul românesc

Turiștii români sunt în fața unei dileme financiare atunci când își planifică vacanța la mare în România. Prețurile exagerate și condițiile precare îi determină pe mulți să caute alternative în alte țări precum Bulgaria, Grecia sau Turcia, unde ofertele sunt mai avantajoase.

ADVERTISEMENT

În timpul sezonului de vârf, Neptun, o stațiune apreciată de turiști, nu face excepție și cere tarife pe măsură. O noapte de cazare poate să coste câteva mii de lei, făcând ca mulți turiști să-și reconsidere opțiunile de petrecere a vacanței pe litoralul românesc.

La fel de dezamăgitoare sunt și prețurile serviciilor oferite la malul mării. Un simplu pahar de bere se vinde în jurul sumei de 15 lei, iar pentru un Pina Colada turiștii trebuie să scoată din buzunar 30 de lei.

Aceste tarife extrem de ridicate au generat nemulțumire printre turiști și i-au determinat pe mulți să caute alternative mai accesibile pentru a petrece vacanța la mare. Cu toate că România are potențialul de a atrage turiști datorită frumuseții sale naturale, condițiile și prețurile practicate în unele stațiuni par să descurajeze potențialii vizitatori.

ADVERTISEMENT