News

Statul acordă vouchere de până la 16.500 de lei. Persoanele care le pot primi

Statul român va acorda vouchere de până la 16.500 de lei, cât cinci salarii minim brute pe țară. Ce persoane le pot primi.
23.10.2023 | 21:16
Statul acorda vouchere de pana la 16500 de lei Persoanele care le pot primi
Vouchere de până la 16.500 de lei pentru români. Persoanele care le pot primi. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
ADVERTISEMENT

Vești bune pentru zeci de români. Statul va începe distribuirea de vouchere acordate victimelor violenței domestice, a căror valoare este una de până la 16.500 de lei, cât cinci salarii minim brute pe țară.

Vouchere de până la 16.500 de lei pentru români. Persoanele care le pot primi

De aproape două decenii, în țara noastră este în vigoare o lege care prevede ajutorarea victimelor violenței domestice. Din păcate pentru cei aflați în suferință, ajutorul nu a constat în bani.

ADVERTISEMENT

Între timp, autoritățile şi-au dat seama că sprijinul financiar e vital. Cu toate acestea, când totul părea că este în sfârșit în regulă, aflăm că numărul voucherelor prevăzute pentru acest an este foarte mic: 30.

Alarmant este faptul că, numai în 2022, în România s-au înregistrat peste 70.000 de cazuri de violență domestică, potrivit datelor oficiale. În ultimii patru ani, prevederea unui ajutor financiar fost inclusă în legislație, dar nu a avut o metodologie.

ADVERTISEMENT

Din vara lui 2023 s-a stabilit cum şi în ce condiții vor fi acordate tichetele. Până la finalul acestui an vor fi acordate 30 de vouchere acestor victime. Valoarea lor nu poate depăși cinci salarii minim brute pe țara noastră. Vorbim de un maxim de 16.500 de lei, notează Observator News.

Poliția Română prezintă o statistică cutremurătoare: 160 de cazuri de violență domestică pe zi în țara noastră

Recent, Poliția Română prezenta un bilanț legat de violența domestică din primele 8 luni ale anului. Conform datelor oficiale, s-au consemnat 38.243 de cazuri de violenţă domestică, cu 3,6% mai multe decât în perioada similară a anului trecut. Cea mai mare pondere o dețin infracțiunile de lovire sau alte violențe

ADVERTISEMENT

”În primele 8 luni ale acestui an, poliţiştii au emis 8.629 de ordine de protecţie provizorii, 3.606 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecţie de instanţele de judecată. La nivel naţional, în primele 8 luni ale anului 2023, numărul faptelor penale în domeniul violenţei domestice a crescut cu 3,6%, faţă de primele 8 luni ale anului 2022, de la 36.921, la 38.243 de fapte.

Au fost înregistrate creşteri, comparativ cu perioada similară din anul 2022, pentru loviri sau alte violenţe (de la 23.151 la 23.786 de fapte), nerespectarea ordinelor de protecţie (de la 2.166 la 2.742 de fapte) şi ameninţare (de la 4.441 la 4.678 de fapte).

ADVERTISEMENT

De asemenea, au fost înregistrate scăderi ale infracţiunilor de nerespectarea ordinelor de protecţie provizorii (de la 579 la 541 de fapte) şi abandonul de familie (de la 3.656 la 3.288 de fapte)”, transmite IGPR.

În cele 8 luni, instanţele judecătoreşti au emis 7.814 ordine de protecţie, 3.606 fiind provenite din ordine de protecţie provizorii. Referitor la nerespectarea ordinului de protecţie, au fost sesizate 2.742 de infracţiuni, cu 26,6 % mai multe faţă de perioada similară a anului 2022, dintre care 1.790 în mediul urban şi 952 în mediul rural.

ADVERTISEMENT
Tags: