News

Stocurile de gaze naturale ale României, în creștere față de anul trecut. Ce spune Virgil Popescu despre iarnă

Ministrul energiei Virgil Popescu le dă asigurări românilor că țara noastră va trece cu bine peste iarnă. Stocurile de gaz natural sunt mai mult decât suficiente.
06.09.2022 | 07:10
Stocurile de gaze naturale ale Romaniei in crestere fata de anul trecut Ce spune Virgil Popescu despre iarna
Virgil Popescu, despre iarnă. Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Conform lui Popescu, stocurile de gaze naturale în România sunt în acest moment de 75.6%. În luna noiembrie, anunță ministrul energiei, stocurile vor fi de 80%.

Stocurile de gaz ale României, suficiente

Practic, în acest moment în septembrie, țara noastră are stocuri mai mari de gaz comparativ cu perioada noiembrie a anului trecut.

ADVERTISEMENT

”În momentul de faţă am depăşit, avem 2,3 miliarde mc, adică 75,6%. Vreau să vă zic că am depăşit cifra de la 1 noiembrie anul trecut”, a declarat Virgil Popescu, conform Digi 24.

O prognoză exactă referitoare la stocuri pentru luna noiembrie nu poate fi făcută, însă românii nu au motive de îngrijorare, conform ministrului Popescu.

ADVERTISEMENT

”Peste 80% va fi, cu certitudine, dar nu m-aş hazarda să spun cu cât, pentru că în momentul în care se duce şi timpul, temperatura scade şi suntem în septembrie, iar în septembrie creşte şi consumul, iar gazul care vine din import se înmagazinează mai puţin”, a explicat Virgil Popescu.

Ministrul energiei insistă asupra faptului că această iarnă va fi complicată, însă a anunțat ferm că e ”sigur” că țara noastră va trece cu bine peste acest anotimp și va ține lucrurile sub control.

ADVERTISEMENT

”Eu am spus de mai mult timp: vom avea o iarnă complicată și monitorizăm complet și continuu fluxurile de gaze. E adevărat, România nu este atât de dependentă de gazul rusesc ca alte state europene. Avem în continuare discuții și înțelegeri cu alte state pentru livrare suplimentară de gaze naturale pentru această iarnă.

Mai sunt depus la cap la cap niște lucruri cu privire la tranzitul acestor gaze în așa fel încât să le putem aduce în România. Avem pe unde să le aducem în România, prin sudul țării, prin Coridorul Trans-Balcanic, pentru că ați văzut interconectorul între Grecia și Bulgaria în continuare nu este finalizat. Sperăm să fie finalizat până la începerea iernii, dar nu luăm în calcul și discutăm de Coridorul Trans-Balcanic”, a punctat Popescu.

ADVERTISEMENT

Suntem într-o criză energetică. Într-o anumită parte a Europei lipsește și energia. E adevărat că este suficientă, că circulă. Se repoziționează în momentul de față fluxurile de energetică. Avem o criză energetică dată de gazul natural, de șantajul rusesc, care duce automat toate prețurile în sus, inclusiv la energie electrică. Avem și o criză a prețurilor, avem și un război, deci suntem așa, într-o furtună perfectă în toată Europa, și trebuie să gestionăm foarte bine acest lucru, trebuie gestionat și vă asigur că noi, în România, îl vom ține sub control”, a concluzionat ministrul energiei.

ADVERTISEMENT