Sport

Storhamar – Rapid 29-36 în etapa 9 din grupele Ligii Campionilor la handbal feminin. Victorie lejeră a giuleștencelor

Vezi aici în format LIVE stream Storhamar - Rapid. Partida se dispută sâmbătă, 17 decembrie, de la ora 19:00, în etapa 9 din grupele Ligii Campionilor la handbal feminin.
17.12.2022 | 20:24
Storhamar  Rapid 2936 in etapa 9 din grupele Ligii Campionilor la handbal feminin Victorie lejera a giulestencelor
Imagine de la meciul tur dintre Rapid București și Storhamar. Sursă foto: Sabin Malisevschi/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT
17-12-2022
17:01

Storhamar - Rapid 29-36

Vezi aici cele mai importante momente

Min.60 – Rapid se impune cu 36-29.

Min.50 – Rapid s-a desprins la cinci goluri în minutul 50 (28-23).

Min.40 – Giuleștencele conduc cu două goluri și după 40 de minute (22-20).

Min.31 – Start pentru repriza secundă.

Min. 30 – Giuleștencele au un final de repriză bun și intră la vestiare cu un avantaj de două goluri. Scor 15-17.

Min. 20 – După o întrerupere a jocului cauzată de o defecțiune la tabela de marcaj, fetele lui Carlos Viver și-au ieșit din ritm și le-au permis adversarelor să egaleze. Scor: 9-9.

Min. 10 – Rapid începe tare partida și ia un mic avantaj încă din start. Scor 3-5

Min. 1 – A început meciul.

Meciul Storhamar – Rapid are loc sâmbătă, 17 decembrie, cu începere de la ora 19:00, în cadrul etapei a 9-a din grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin. Giuleștencele au reușit runda trecută un succes senzațional pe teren propriu cu ETO Gyor, scor 30-27, rezultat care conferă acum șanse reale la un loc în primele două poziții din grupă. Rapid are 12 puncte și ocupă locul 4, la egalitate cu locul 2 Esbjerg și locul 3, Gyor, doar din motive de golaveraj. Storhamar e pe locul 6, cu doar 4 puncte.

Unde se joacă meciul Storhamar – Rapid

Confruntarea Storhamar – Rapid se desfășoară sâmbătă, 17 decembrie, de la ora 19:00 în Boligpartner Arena din orașul Hamar, din districtul cu același nume situat pe malurile lacului Mjosa. Este o arenă mică, de numai 1.650 de locuri, Storhamar apărând ca o echipă importantă în țara celei mai puternice naționale din handbalul feminin din 2016 încoace.

ADVERTISEMENT

Atmosfera la meci este una foarte caldă, pentru că deși sala are puține locuri, are o rezonanță foarte mare și echipa primește mereu suportul a cel puțin 6-700 de suporteri care nu lipsesc de la niciun joc al favoritelor. La meci vor asista și suporteri români, din rândul celor care se află în Norvegia sau alte țări din Europa, dar și al unui mic contigent de fani vișinii care vor pleca de la București.

Cine transmite partida Storhamar – Rapid

Partida Storhamar – Rapid se joacă sâmbătă, 17 decembrie, de la ora 19:00, în Boligpartner Arena din orașul Hamar, în etapa a 9-a din grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin și va fi televizată în direct pe programele Digi Sport 2, Orange Sport 2 și Prima Sport 2. O mai puteți urmări dacă alegeți să intrați pe site-ul FANATIK, în format LIVE VIDEO.

ADVERTISEMENT

Antrenorul campioanei României, spaniolul Carlos Viver, a fost foarte fericit după ce l-a învins pe compatriotul său Ambros Martin de la ETO Gyor, dar avertizează fetele că va urma un meci foarte greu în Norvegia, deși adversarul are doar 4 puncte și e pe locul 6, pentru că acasă Storhamar evoluează cu foarte multă determinare, specifică jucătoarelor nordice.

Cine este Storhamar, adversara Rapidului din grupele Ligii Campionilor la handbal feminin

Storhamar Handball Elite este un club norvegian înfiinţat încă din anul 1935, dar care în toată activitatea sa nu a câştigat până acum niciun trofeu pe plan intern sau internaţional, în prima divizie ajungând în 2016.  Clubul este din oraşul Hamar, unde echipa de hochei şi cea de fotbal sunt mult mai cunoscute, activând tot în prima divizie. De patru ori Storhamar a fost vicecampioana Norevegiei, ultima oară în sezonul anterior, când a terminat după Vipers Kristiansand.

ADVERTISEMENT

Lotul este alcătuit din jucătoare norvegiene, antrenorul Kenneth Gabrielsen mai având la dispoziţie trei jucătoare suedeze şi una din Germania. Storhamar nu este nici pe departe la nivelul lui Vipers Kristiansand şi din acest motiv Rapid porneşte clar favorită, dar nu și câștigătoare.

Cote la pariuri la jocul Storhamar – Rapid

Pentru casele de pariuri există o favorită clară în acest meci și aceasta este Rapid. Care a primit o cotă de 1,35 pentru a se impune în Norvegia, deși, se știe, niciun meci jucat acasă la o echipă din această țară nu este deloc ușor, datorită determinării de care dau dovadă nordicele. Acestea au cota de 4,30 pentru a produce o mare surpriză și de 3,30 pentru șansă dublă 1X.

ADVERTISEMENT

Între cele două echipe nu există decât precedentul partidei tur, jucată la București și câștigată mult mai greu decât s-ar fi crezut de giuleștence, scor 27-25, asta după ce Storhamar a fost echipa mai bună în prima repriză și în primele 10 minute de după pauză. La pauză norvegiencele aveau avans de un gol.

ADVERTISEMENT