Asta, după ce parlamentarii din Ungaria au aprobat cererea Suediei de a adera la NATO, deschizând astfel calea pentru aderarea națiunii nordice la alianță după aproape doi ani de negocieri intense. Mutarea poate fi interpretată drept o lovitură geopolitică dată președintelui rus Vladimir Putin, a declarat biroul de presă al parlamentului suedez.
Obținerea aprobării din partea parlamentului ungar era ultimul obstacol pentru aderarea Stockholmului la NATO. Prim-ministrul suedez Ulf Kristersson a vizitat vineri Budapesta pentru a discuta despre cooperarea în domeniul apărării și securității cu omologul său maghiar, Viktor Orban.
Cele două părți au părut să se împace, ajungând de acord asupra unui acord care ar urma să facă ca Ungaria să achiziționeze patru noi avioane de luptă Gripen, fabricate în Suedia. Din cei 194 de membri ai parlamentului care au votat, doar șase au respins aderarea Suediei, astfel că ziua este considerată cu adevărat ”istorică”.
”Astăzi este o zi istorică”, a declarat premierul Kristersson pe Twitter la scurt timp după vot. ”Suedia este pregătită să-și asume responsabilitatea pentru securitatea euro-atlantică”, a punctat acesta.
Suedia se va alătura în mod oficial alianței după ce va prezenta instrumentul său de acces guvernului Statelor Unite, care este depozitarul Tratatului Atlanticului de Nord, conform CNN. Odată cu aderarea Suediei, NATO va ajunge la 32 de țări. O ironie, potrivit jurnaliștilor americani, în condițiile în care Rusia a invadat Ucraina tocmai pentru că nu și-a dorit ca NATO să se mai extindă.
Anul trecut, Finlanda a devenit al 31-lea membru NATO, adăugând aproximativ 1.300 de kilometri la granița alianței cu Rusia. După cum prevăd tratatele NATO, Finlanda și Suedia se vor bucura așadar de protecția acordată în temeiul articolului 5 al NATO, care prevede că un atac asupra unui membru este considerat un atac împotriva tuturor.
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord âa fost fondată de 12 țări în 1949. Alianța s-a extins în Europa de Est după prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991. Finlanda și Suedia au solicitat să se alăture în mai 2022, după invazia Rusiei în Ucraina. Moscova a condamnat ferm, în ultimii ani, tendința expansionistă a NATO.
Suedia și Finlanda și-au anunțat intenția de a se alătura alianței ca răspuns la invazia Ucrainei de către Rusia, renunțând la politica de neutralitate care data de zeci de ani. Trebuie menționa că NATO are o politică a ușilor deschise, ceea ce înseamnă că orice țară poate fi invitată să se alăture alianței dacă își exprimă un interes real și este capabilă și dispusă să susțină principiile tratatului de înființare al blocului.
Cu toate acestea, conform regulilor de aderare, orice stat membru are drept de veto atunci când o nouă țară vrea să adere. În aceste condiții, Turcia și Ungaria au avut o problemă reală cu Suedia și Finlanda încă din prima clipă. Între timp, după ani de negocieri, NATO se va extinde la 32 de țări, iar următoarea pe listă ar trebui să fie Ucraina.