Paula Chirilă a vorbit despre decizia de a pleca din emisiunea Xtra Night Show, dar și despre relația cu Gabriela Cristea, pe care a mai înlocuit-o la cârma show-ului Mireasa.
Paula Chirilă se împarte între emisiuni de televiziune, proiecte personale și viața de mamă, căci fiica sa a ajuns la vârsta adolescenței și are nevoie de prezența vedetei. Aceasta se implică și pune suflet în orice, astfel că și-a câștigat simpatia celor de acasă.
Pentru mult timp, până în luna august a acestui an, putea fi văzută seară de seară în emisiunea Xtra Night Show, însă a decis să se retragă. La momentul respectiv, unii au spus că nu ar avea o relație bună cu Dan Capatos, iar acum a lămurit situația.
„Întotdeauna este greu să te desparți de niște oameni de care te-ai atașat foarte mult și cu care ai creat o conexiune super bună! Am găsit acolo o super echipă și mi-a fost tare greu să nu ne mai vedem, să nu mai lucrăm împreună. Însă nu se știe niciodată unde ne vor duce drumurile, poate ne vom mai întâlni în alte proiecte, mai știi? Xtra Night Show a fost un proiect tare drag mie și m-am simțit extraordinar acolo.
Echipa m-a adoptat imediat, iar pe Dan l-am apreciat mereu și i-am savurat fiecare tiradă sau fiecare abordare a vreunui subiect sau invitat. Este un profesionist desăvârșit, un jurnalist excepțional și am avut numai de învățat de la el.
Cred că, uneori, unele lucruri trebuie să rămână acolo unde sunt. Ce pot să spun însă este că în televiziune lucrurile sunt în continuă mișcare, în permanentă schimbare și așa sunt și eu”, a declarat Paula Chirila pentru viva.ro.
Pe de altă parte, Paula Chirila o înlocuiește uneori și pe Gabriela Cristea în emisiunea Mireasă. Astfel că, mulți s-au întrebat dacă nu cumva există o rivalitate între cele două. Prezentatoarea a oferit răspunsul.
Aceasta a explicat că proiectul îi este foarte drag, iar pe Gabriela Cristea o admiră și au creat chiar o legătură de amiciție. „Nu am apucat încă să ieșim în oraș, pentru că timpul nu ne permite. Suntem amândouă în spatele camerelor de filmat niște femei și mămici extrem de ocupate.
Dar abia aștept ocazia să ieșim la o cafea. Evident că Gabi m-a invitat la ea acasă, dar încă n-am apucat să răspund invitației… Noi ne înțelegem foarte bine în spatele camerelor de filmat, s-a legat așa un soi de amiciție, bazată pe admirație și respect reciproc. Îmi plac foarte mult la ea constanța în carieră și faptul că e extrem de determinată în a-și atinge scopurile și admir foarte mult flerul pe care îl are în afaceri și determinarea cu care și-a construit cariera în televiziune”, a mai spus Paula Chirilă.