Sport

SuperLiga României, venituri de aproape 10 ori mai mici decât a avut Real Madrid în 2023! UEFA a publicat bilanțul financiar care arată, totuși, o creștere în campionatul românesc

SuperLiga României a fost atent studiată de UEFA! Forul care conduce fotbalul european a publicat bilanțul financiar pentru anul 2023.
19.02.2024 | 13:20
SuperLiga Romaniei venituri de aproape 10 ori mai mici decat a avut Real Madrid in 2023 UEFA a publicat bilantul financiar care arata totusi o crestere in campionatul romanesc
Întreaga SuperLigă a României a înregistrat în 2023 venituri de 10 ori mai mici decât Real Madrid. Foto: colaj FANATIK.
ADVERTISEMENT

UEFA a publicat bilanțul financiar pe anul trecut în SuperLiga României. Potrivit datelor oficiale ale forului continental, SuperLiga a înregistrat venituri de 90 de milioane de euro în 2023 pentru cele 16 echipe din campionat, aproape de 10 ori mai mici decât a avut Real Madrid.

Bilanțul financiar pe 2023 în SuperLiga a fost publicat de UEFA! Ce venituri a înregistrat campionatul românesc

SuperLiga, principalul punct de atracție pentru iubitorii fotbalului din România, a înregistrat venituri de 90 de milioane de euro în 2023 pentru cele 16 echipe prim divizionare, conform UEFA. Campionatul românesc a devenit un punct de interes și în fosta Iugoslavie, informație prezentată de FANATIK.

ADVERTISEMENT

Cifrele furnizate de UEFA arată o creștere de 36% a veniturilor în comparație cu raportul întocmit în 2021. În ierarhie veniturilor pe anul 2023, România ocupă locul 25 în Europa. Nu este o noutate că echipele din SuperLiga României obțin cele mai multe venituri din drepturile TV.

Prezenta înțelgere cu eAD, firma care deține drepturile TV din SuperLiga, este de 28 de milioane de euro + TVA pe sezon. Contractul expira în 2024, dar a fost prelungit pe încă trei ani, până în 2027, cu o creștere de 2 milioane de euro anual. În același raport, UEFA susține că 11 echipe din SuperLiga au bilanț negativ în 2023. Din acest punct de vedere, doar 3 dintre statele din Europa stau mai prost.

ADVERTISEMENT

Cum sunt împărțite veniturile din SuperLigă, potrivit UEFA:

  • 24 milioane de euro drepturi TV
  • 24 de milioane de euro de la sponsori
  • 14 milioane de euro din partea UEFA
  • 18 milioane de euro alte venituri
  • 9 milioane de euro din bilete

SuperLiga României, venituri de aproape 10 ori mai mici decât a avut Real Madrid în 2023

SuperLiga României a înregistrat anul trecut venituri de aproape 10 ori mai mici decât Real Madrid, clubul european cu cele mai mari încasări. Potrivit UEFA, clubul condus de Florentino Perez a înregistrat venituri totale în valoare de 841 de milioane de euro.

ADVERTISEMENT

Podiumul veniturilor din 2023 în fotbalul european este completat de Manchester City (836 de milioane de euro) și Barcelona (815 milioane de euro). Totodată, UEFA a publicat faptul că Barcelona conduce topul echipelor europene referitor la banii încasați pe bilete și materiale vândute la stadion.

„Catalanii” au obținut anul trecut 190 de milioane de euro. Podiumul este completat de PSG (153 de milioane de euro) și Tottenham (135 de milioane de euro). Barcelona a plătit cele mai mari salarii (693 de milioane de euro) în 2023, fiind urmată de PSG (617 milioane de euro ) și de Manchester City (554 milioane de euro).

ADVERTISEMENT

Cluburile cu cele mai mari venituri în 2023, potrivit UEFA:

  1. Real Madrid – 841 milioane euro
  2. Manchester City – 836 milioane euro
  3. Barcelona – 815 milioane euro
  4. PSG – 807 milioane euro
  5. Manchester United – 747 milioane euro
  6. Liverpool – 744 milioane euro
  7. Tottenham – 683 milioane euro
  8. Chelsea – 632 milioane euro
  9. Arsenal 589 milioane euro
  10. Juventus – 535 milioane euro

UEFA, detalii interesante despre SuperLiga României

UEFA a evidențiat faptul că 81% dintre stadioanele primei ligi din România sunt deținute de stat. De asemenea, doar 38% dintre cluburile din primul eșalon au acționariat privat.

Niciun club din SuperLiga nu are acționari străini în conducere. Astfel, doar 13 din cele 16 echipe dețin propriul stadion. Este vorba despre CFR Cluj, Farul și Sepsi.

ADVERTISEMENT