Fotbal intern

Suporterii din DDB, lovitură de imagine! Două nume grele din fotbalul mondial se alătură proiectului

17.02.2021 | 13:45
Suporterii din DDB lovitura de imagine Doua nume grele din fotbalul mondial se alatura proiectului
ADVERTISEMENT

Suporterii din DDB au reușit o lovitură de imagine după ce două nume grele din fotbalul mondial au decis să se alăture proiectului. Patrick Kluivert și Guus Hiddink sunt cele două legende ale sportului rege care își vor face card de membru.

Dinamo București are parte, indiferent de situație, de sprijinul fanilor. După situația dezastruoasă provocată de acționariatul spaniol la club, fanii mențin clubul pe linia de plutire datorită eforturilor financiare făcute de suporteri.

ADVERTISEMENT

Marius Nicolae, managerul sportiv al formației din “Ștefan cel Mare”, a anunțat că cei doi olandezi au aflat de situația de la Dinamo și au hotărât să vină în ajutorul proiectului intitulat “Doar Dinamo București”.

Suporterii din DDB, lovitură de imagine! Două nume grele din fotbalul mondial se alătură proiectului

“Spanoilii au aruncat bugetul în aer. Acum trebuie să venim ca smurdul, să stingem incendiul. Suporterii nu mai ştiu ce să facă să salveze clubul. Fac eforturi uriaşe. Fanii au adus peste un milion de euro, în cam un an de zile. Eu văd ce se întâmplă şi e ceva extraordinar.

ADVERTISEMENT

Mulţi erau sceptici, dar ne sună oameni ca Guus Hiddink, să-şi facă şi ei card de membru al DDB. E selecţionerul statului Curacao, unde joacă Nepomuceno. Au vorbit, antrenorul ştie situaţia şi a zis că îşi va face card DDB.

Patrick Kluivert o să-şi facă şi el card DDB, pentru că a fost şi el selecţioner al statului Curacao. E prieten bun cu Nepomuceno. Oamenii importanţi din afara României au aflat ce fac fanii şi vor să se alăture proiectului. Eu am discutat şi despre venirea lor în România. Se puteau face lucruri frumoase, dar pandemia pune multe bariere”, a declarat Marius Nicolae la LookSport.

ADVERTISEMENT

Programul DDB, ancora lui Dinamo în Liga 1

Programul DDB reprezintă în acest moment punctul de sprijin al clubului Dinamo în această perioadă nefastă pe care clubul o traversează. În ultimele 4 partide disputate pe teren propriu, s-au epuizat toate biletele virtuale puse la vânzare, un ajutor important pentru balanța financiară a clubului.

Mai mult de atât, prin eforturile susținute au reușit să coboare datoriile clubului de la 1.200.000 de euro la 580.000 de euro, prin sumele strânse din procurarea de abonamente DDB și donații.

ADVERTISEMENT

În momentul de față, programul DDB are 14,094 de membri, un număr în continuă creștere. Următoarea partidă a lui Dinamo în Liga 1 este programată, duminică, 21 februarie, în deplasare la Astra Giurgiu.

ADVERTISEMENT
Tags: