Sven-Goran Eriksson, amintiri despre anii în Serie A, cu Maradona, Baggio, Mancini sau Falcao: “A fost cea mai frumoasă perioadă a carierei mele”

Sven-Goran Eriksson a fost o figură importantă în fotbalul italian în anii ’80 și ’90, înainte de a deveni primul selecționer străin din istoria naționalei Angliei. Antrenorul suedez, acum în vârstă de 74 de ani, a fost primul om care care a realizat eventul campionat-cupă în trei țări diferite. Eriksson a reușit această performanță în Suedia, cu IFK Goteborg, în Portugalia, cu Benfica Lisabona, și în Italia, cu Lazio.

Dintre toate experiențele sale ca antrenor, Sven-Goran Eriksson a descris perioada din Serie A drept “cea mai bună perioadă a carierei”.El a intrat în fotbalul din Peninsulă în vara lui 1984, când a fost adus pe banca Romei, care tocmai pierduse finala Cupei Campionilor Europeni chiar pe Stadio Olimpico, în fața lui Liverpool, la lovituri de departajare.

Eriksson a atras atenția giallorossilor cu un an înainte în confruntarea din sferturile Cupei UEFA, când era la cârma Benficăi. Suedezul a eliminat-o pe Roma cu scorul general de 3-2, dar mult mai greu i-a fost în semifinale, unde a dat peste Universitatea Craiova lui Ilie Balaci și numai golul înscris de portughezi în deplasare a făcut diferența în privința calificării. Totuși, Benfica a pierdut finala Cupei UEFA în fața lui Anderlecht Bruxelles.

“Maradona te distrugea indiferent de cum încercai să îl marchezi”

Începuturile lui Eriksson în Serie A au fost sinuoase întrucât i-a fost foarte greu să îi motiveze pe jucători după eșecul din finala Cupei Campionilor: “Mulți dintre ei câștigaseră aproape totul cu echipa și nu mai exista foamea de performanță. În primele șase luni, m-am tot întrebat dacă am făcut alegerea corectă”.

Digi24.ro

Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o sumă mare în cont și i-au furat 140.000 €

O problemă majoră pe care Sven-Goran Eriksson a trebuit să o gestioneze la Roma a fost legată de absența îndelungată a starului brazilian Falcao din cauza unei accidentări: “A jucat doar în șapte sau opt meciuri în acel sezon. Avea o problemă la genunchi, iar toată echipa îl privea ca fiind liderul. Jucătorii mi-au și spus: Mister, nu putem juca fără Falcao. Iar când juca, se vedea diferența. Într-un meci câștigat cu 2-1 în fața lui Napoli, a fost chiar mai bun decât Maradona, ceea ce arată cât de valoros era. A fost un fotbalist fenomenal”.

În ceea ce îl privește pe Diego Maradona, Eriksson nu a găsit nicio soluție de a-l anihila: “Îi puteai face marcaj în zonă, dar dacă îi ofereai spațiu, te distrugea. Dacă îi făceai marcaj om la om, de asemenea te distrugea. Dacă puneai doi, trei sau patru oameni să îl marcheze, nu conta. Rezultatul era mereu același”.

Baggio și Rooney, cei mai buni jucători pe care i-a antrenat

În ianuarie 1988, după ce o preluase pe Fiorentina, suedezul a întâlnit-o pe Napoli de două ori în decurs de o săptămână, întâi în Cupa Italiei, apoi în campionat. În primul meci, gruparea Viola s-a impus cu 3-2, dar asta pentru că Maradona nu era prea interesat de cupă, după cum povestește Eriksson: “Nu a făcut mare lucru în acel joc, dar la final, a venit la mine și mi-a spus: Mister, duminică, musica differente. Iar când a venit ziua de duminică, ne-au bătut cu 4-0 și el a fost de neoprit. Maradona este Maradona. Unii jucători trebuie, pur și simplu, lăsați liberi. Era un om simplu, în sensul pozitiv. Ca jucător, a fost probabil cel mai mare din toate timpurile”.

Cât despre cel mai bun fotbalist pe care l-a antrenat, Sven-Goran Eriksson nu a stat prea mult pe gânduri când a venit vorba de Roberto Baggio, plasat de suedez la același nivel cu Wayne Rooney.

Digisport.ro

Sigla actuală devine istorie! Cum arată noua emblemă a lui Dinamo

“Baggio avea totul: tehnică incredibilă, viziune, ritm. Îmi amintesc de unul din primele noastre meciuri în deplasare împotriva Milanului lui Sacchi. Am trecut de centrul terenului doar de două ori și am marcat două goluri. Baggio l-a creat pe primul și l-a înscris pe al doilea. Și nu era vorba de orice apărare. Erau acolo Baresi, Maldini, Costacurta și Tassotti”, a mărturisit Eriksson de impactul lui Il Divin Codino în acea echipă a Fiorentinei.

Cum conducea Mancini la Sampdoria: suna bucătarul sau kit-man-ul pentru a se asigura că totul este în ordine

Întors în 1989 la Benfica, pe care a condus-o în finala Cupei Campionilor din 1990, pierdută în fața lui AC Milan, Eriksson a revenit în Italia în 1992, la Sampdoria, cu misiunea de a ridica moralul unei alte echipe ce tocmai pierduse la mustață “Cupa cu Urechi Mari”, așa cum se întâmplase cu Roma cu opt ani înainte. La Genova, Sven-Goran Eriksson a fost impresionat în mod deosebit de trei fotbaliști: Roberto Mancini, Pietro Vierchowod și Sinisa Mihajlovic.

Încă din urmă cu trei decenii, Mancini avea standarde foarte ridicate și pretindea același lucru și coechipierilor săi. “Se certa mereu cu arbitrii și cu colegii. Dar ce talent, putea face orice pe teren”, a povestit Eriksson.

Tot el a afirmat și că actualul selecționer al Squadrei Azzurra era cel care conducea clubul: “Suna la bucătărie să spună că întârziem pentru a ține pastele calde. Îl suna pe tipul responsabil cu echipamentul pentru a se asigura că totul este pregătit. Era implicat în tot. Era ca unul dintre copiii președintelui Mantovani. Mancini și Vialli mâncau regulat la el acasă”.

Eriksson și-a încununat cariera de antrenor la Lazio

În ceea ce-l privește pe Pietro Vierchowod, despre care Maradona, Gabriel Batistuta, Marco Van Basten, Fabrizio Ravanelli și Gary Lineker au spus că a fost cel mai dur fundaș înfruntat vreodată, Eriksson a subliniat principalele calități observate în cei trei ani de colaborare la Sampdoria: “Când marca pe cineva, chiar îl marca, îl urmărea peste tot. Dacă un jucător trecea de el, nu trecea și mingea. Sau putea fi invers, dar niciodată și jucătorul și mingea! Era ușor să îl depășești, dar imediat te trezeai cu el în fața ta”.

Câștigător al Cupei Italiei și cu Roma, și cu Sampdoria, Sven-Goran Eriksson a atins apogeul carierei sale în Serie A pe banca lui Lazio, unde a ajuns în 1997. În cei patru ani petrecuți la cârma biancocelestilor, a cucerit nu mai puțin de șapte trofee, printre care Cupa Cupelor, Supercupa Europei și titlul de campioni. Asta în condițiile în care Lazio nu mai obținuse vreun trofeu de mai bine de două decenii.

El a reușit să schimbe mentalitatea jucătorilor de la club și cu câteva ajutoare de la fosta lui echipă, Sampdoria, precum Mancini, Mihajlovic și Juan Sebastian Veron, descris de Eriksson drept “un geniu”.

Ar fi regretat dacă refuza naționala Angliei

Suedezul a explicat și de ce îl consideră pe Sinisa Mihajlovic probabil cel mai bun executant de lovituri libere din toate timpurile: “Credea că este cel mai bun la orice: picior stâng, picior drept, viteză și cel mai bun șut. Chiar și dacă nu era așa la unele lucruri, el credea asta, ceea ce este un lucru bun. Când jucătorii erau faultați la marginea careului și cereau un penalty, Sinisa le spunea: ‘De ce vă faceți griji? Voi înscrie’. Și de obicei, marca. Am avut cel mai bun jucător de picior stâng în Sinisa și, probabil, cel mai bun jucător de picior drept în Beckham”.

După realizarea eventului campionat-cupă în 2000, Eriksson a țintit și mai departe, obiectivul său fiind chiar câștigarea Champions League. Pentru aceasta, i-a transferat pe Claudio Lopez și pe Hernan Crespo, pentru o sumă record la acea vreme, 50 de milioane de euro. Dar totul avea să se schimbe radical după ultimul joc de pe vechiul Wembley. Anglia a pierdut în fața Germaniei cu 1-0, iar Kevin Keegan a demisionat, astfel că Eriksson a fost considerat alegerea potrivită pentru rolul de selecționer în tentativa de a califica naționala la Cupa Mondială din 2002.

“Aș fi regretat dacă refuzam naționala Angliei”, a recunoscut Eriksson, care spune că după ce a fost anunțat oficial de Federația Engleză de Fotbal drept noul selecționer, Lazio a intrat în derivă, câștigând doar șase din următoarele 14 meciuri. Deși a încercat să ducă în paralel cele două responsabilități, a realizat curând că îi este imposibil, așa că a demisionat de la Lazio în cursul sezonului 2000-2001. Acela a fost apogeul lui Sven-Goran Eriksson în fotbal, ceea ce l-a făcut să afirme nostalgic acum: “Șapte trofee în mai puțin de patru ani. A fost cea mai bună perioadă a carierei mele”.