News

Tânăra din Piatra Neamț care l-a omorât pe bărbatul care a încercat să o violeze, cercetată în libertate

Tânăra de 16 ani din Piatra Neamț care l-a omorât pe bărbatul care a încercat să o violeze va fi cercetată în libertate.
18.08.2021 | 13:50
Tanara din Piatra Neamt care la omorat pe barbatul care a incercat sa o violeze cercetata in libertate
ADVERTISEMENT

Fata de 16 ani din Piatra Neamț care l-a ucis pe bărbatul care o sechestrase și încercase să o violeze, și-a aflat prima sentință din partea autorităților.

Tânăra de 16 ani din Piatra Neamț care l-a ucis pe bărbatul care a încercat să o violeze, cercetată în libertate

Minora urmează să fie cercetată în libertate pentru gestul comis, potrivit Antena 3. În prezent, aceasta este internată într-un centru al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), unde primeşte consiliere după momentul traumatizant prin care a trecut.

ADVERTISEMENT

Evenimentul dramatic a avut loc în noaptea de 16 spre 17 august, într-un apartament din Piatra Neamţ. Aici, fata de 16 ani se afla alături de un bărbat de 41 de ani, originar din Codlea, judeţul Braşov.

Din informațiile anchetatorilor, se pare că acesta închiriase de scurt timp apartamentul din Piatra Neamț.

ADVERTISEMENT

La o oră după miezul nopții de luni spre marți, un apel la 112 anunța o crimă într-un bloc situat în centrul municipiului Piatra-Neamț. Fata este cea care a anunțat autoritățile despre fapta comisă. Aceasta le-a spus polițiștilor că a fost sechestrată și la un pas de a fi violată.

În momentul în care au pătruns în locuința din care a sunat fata, echipele de intervenție l-au găsit bărbatul în vârsta de 41 de ani, întins pe jos, în hol, într-o baltă de sânge, iar într-una dintre camere se afla fata care sunase la 112.

ADVERTISEMENT

Cum a ajuns fata să se întâlnească cu victima

Presa locală a oferit noi detalii despre cazul tragic din Piatra Neamț. Se pare că bărbatul ucis i-ar fi promis un loc de muncă fetei, iar aceasta s-a dus la el acasă.

Potrivit unor surse, citate de Știri-Neamț, la un moment dat, bărbatul ar fi încercat să o abuzeze sexual, iar adolescenta a încercat să fugă, dar ușa de la intrare în apartament era încuiată.

ADVERTISEMENT

În acel moment, din disperare și teamă, fata a luat un cuțit și l-a înjunghiat pe individ de mai multe ori, după care a sunat la 112.

”Pentru identificarea în cel mai scurt timp a persoanei care a sunat la 112, la nivelul IPJ Neamț s-a constituit o echipă complexă formată din polițiști de Investigații Criminale, politiști de Ordine Publică și luptători SAS.

Deoarece persoana se afla în stare de șoc și nu putea oferi detalii concrete cu privire la locația în care aceasta se află, polițiștii au intervenit pe două locații aflate la același etaj”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț, conform sursei citate.

ADVERTISEMENT
Tags: