News

Ţara europeană cu niciun deces COVID-19 din ultimele două săptămâni şi zero cazuri de sâmbătă! Care este secretul

04.05.2020 | 08:59
Tara europeana cu niciun deces COVID19 din ultimele doua saptamani si zero cazuri de sambata Care este secretul
ADVERTISEMENT

Pandemia de coronavirus a blocat toate ţările europene în ultimele luni. COVID-19 încă face ravagii pe “Bătrânul Continent”, însă majoritatea ţărilor au luat deja sau pregătesc măsuri de relaxare a restricţiilor. 

Ţara europeană cu niciun deces COVID-19 din ultimele două săptămâni şi zero cazuri de sâmbătă!

Însă, un caz special din Europa îl reprezintă Islanda. Ţara cu 365.000 de locuitori a anunţat că de pe 4 mai va relaxa măsurile de izolare. Până acum, erau interzise adunările cu mai mult de 20 de persoane, însă acum numărul va creşte la 50.

ADVERTISEMENT

Şcolile şi universităţile se redeschid, dar şi afacerile, de la frizerii la cabinete stomatologice. Şi sportul va demara în perioada următoare în Islanda, cu reguli preventive, bineînţeles.

Islanda a reuşit să scape uşor din această bătălie cu virusul COVID-19 faţă de alte state. Datele arată că ţara nordică are cea mai mică rată a mortalităţii din Europa, iar dintre cei 1798 de oameni infectaţi, 1706 au fost declaraţi vindecaţi.

ADVERTISEMENT

Fotbalul începe în iunie în Islanda!

“Secretul” unei bune gestionări a situaţiei a stat în testarea în masă a populaţiei. 13,4% dintre islandezi au fost testaţi, iar în ultimele două zile niciun islandez nu a ieşit pozitiv la noul coronavirus.

Autorităţile au izolat toate persoanele care au avut contact cu cei infectaţi. Pacienţii au fost mereu în contact cu autorităţile şi şi-au monitorizat starea cu ajutorul unei aplicaţii.

ADVERTISEMENT

De acum, Islanda se pregăteşte să repornească economia, iar oamenii vor avea parte de mai multă libertate, deşi vor exista în continuare reguli de distanţare socială. Sportivii au interdicţie de a se atinge unul pe altul, iar echipamentele trebuie dezinfectate.

Meciurile de fotbal din Islanda sunt programate să înceapă în iunie. Pe 5 iunie ar trebui să se joace în Cupa Islandei, iar pe data de 16 iunie ar trebui să înceapă meciurile din campionat.

ADVERTISEMENT

Islanda a înregistrat 10 decese din cauza noului coronavirus şi 1,5% dintre cei care au contractat virusul au avut nevoie de terapie intensivă. Ultimul deces survenit din cauza COVID-19 a fost pe 19 aprilie.

ADVERTISEMENT
Tags: