News

Țările din Europa care devin ”zone roșii” de sărbători. Restricții dure din cauza pandemiei

15.12.2020 | 08:22
Tarile din Europa care devin zone rosii de sarbatori Restrictii dure din cauza pandemiei
ADVERTISEMENT

Pandemia de COVID-19 se reintensifică pe bătrânul continent și tot mai multe țării devin ”zone roșii” înainte de sărbătorile de iarnă.

După ce Germania, prin vocea Cancelarului Angela Merkel, anunța restricții severe până cel puțin pe 10 ianuarie, iată că restricții severe sunt așteptate în Italia şi Olanda înainte de sărbători.

ADVERTISEMENT

În toate aceste țări, numărul cazurilor și cel al deceselor cauzate de SARS-CoV-2 au explodat în ultimele săptămâni, iar autoritățile spun că nu au alte soluții până va apărea vaccinul, decât această izolare.

Mai multe țări din Europa devin ”zone roșii” de sărbători

Cu aproximativ două săptămâni până la Crăciun, Germania a anunțat că închide aproape toate magazinele pentru a încerca să lupte cu răspândirea Covid-19.

ADVERTISEMENT

Angela Merkel a anunțat un plan complex de luptă cu pandemia și a spus că Berlin este obligat să ia măsuri suplimentare pentru combatere numărului mare de infecții și decese.

Restricții severe se pregătește să ia și Italia. Astfel, măsurile ar putea include prelungirea restricţiilor de noapte, interzicerea circulaţiei neesenţiale, închiderea magazinelor neesenţiale şi a tuturor barurilor şi restaurantelor în weekend şi de sărbători.

ADVERTISEMENT

Italia a raportat încă 649 de decese Covid-19 duminica, depăşind Marea Britanie, fiind ţara cu cel mai mare număr de morţi din Europa. Cu toate acestea, din marile oraşe ale Italiei au apărut imagini cu mulţimi la cumpărături, după relaxarea parţială a restricţiilor.

Mulţimile sunt nejustificate, iraţionale, iresponsabile”, a declarat ministrul Afacerilor Regionale pentru cotidianul La Repubblica. La începutul acestei luni, guvernul a interzis călătoriile între oraşele de origine de Crăciun şi de Anul Nou.

ADVERTISEMENT

Olanda a intrat oficial în lockdown parțial

Premierul olandez Mark Rutte a anunțat, luni seara, un lockdown “parțial” pe fondul creșterii cazurilor de COVID-19.

Astfel, cafenelele, barurile și restaurantele din Olanda vor fi închise începând de miercuri, ora 22:00, timp de cinci săptămâni. Țara va intra într-un “lockdown parțial”, iar numărul contactelor și activităților sociale vor fi reduse “drastic”, a anunțat marți seara premierul Mark Rutte, relatează NL Times.

Numărul cazurilor noi de COVID-19 anunțate luni a depășit 8.457, după ce săptămâna trecută 44.000 de persoane au contractat virusul.

Premierul a mai anunțat că masca ar urma să devină obligatorie în toate spațiile publice deschise. Măștile sunt recomandate în colegii și universității și vor deveni obligatorii, după modificarea legii.

După ora 20:00 se interzice vânzarea băuturilor alcoolice. Hotelurile rămân deschise, dar restaurantele lor vor fi disponibile doar pentru oaspeți.

Cetățenii din Olanda se pot aduna în grupuri de maximum patru persoane, în interior sau exterior. Competițiile sportive pentru echipe mai mari de patru sunt suspendate. Măsurile ar putea fi ridicate peste două săptămâni, dacă va scădea numărul infectărilor.

ADVERTISEMENT