Sporturi

Tatăl lui Novak Djokovic îl face praf pe Roger Federer. “Cât vrea să mai stea pe teren, nu vede că nu mai poate?!”

20.06.2020 | 11:16
Tatal lui Novak Djokovic il face praf pe Roger Federer Cat vrea sa mai stea pe teren nu vede ca nu mai poate
ADVERTISEMENT

Tenisul cu jucătorii de prim plan din circuitele ATP și WTA încă nu a revenit la viață, cu excepția acelei competiții demonstrative care a avut loc recent la Belgrad, organizată din inițiativa liderului mondial, Novak Djokovic, la care au răspuns prezent din top 10 germanul Alexander Zverev și austriacul Dominic Thiem, care și avea să câștige turneul intitulat Adria Cup.

Novak Djokovic a fost, așadar, primul dintre cei trei jucători ai lumii care a revenit pe teren și a făcut-o în fața a 4000 de spectatori. Rafael Nadal s-a mulțumit doar cu antrenamente, iar pentru Roger Federer 2020 a rămas doar o amintire, pentru că s-a operat și până anul viitor nu va mai reveni.

ADVERTISEMENT

Tocmai pe veteranul elvețian, în vârstă de 39 de ani din circuitul ATP l-a atacat, în mod surprinzător, tatăl lui Novak Djokovic, la postul de televiziune Sportklub. Srdjan Djokovic a făcut acest lucru fără ca fiul său, actualul lider mondial, să aibă la cunoștință despre acest lucru.

Tatăl lui Novak Djokovic, cuvinte dure la adresa lui Roger Federer

“De ce mai joacă încă la aproape 40 de ani? Nu vede că nu mai poate? În opinia mea stă pentru că nu poate accepta faptul că atât Novak cât și Rafa Nadal sunt mai buni decât el. 

ADVERTISEMENT

Mergi acasă, vezi de copii, du-te să schiezi, să te relaxezi pe plajă, fă ceva să îți umpli timpul, că ai stat destui an numai pe teren și în turnee. 

Fiul său tratează tenisul ca pe un hobby

Tenisul nu e totul în viață și trebuie să știi și să înțelegi asta. Uite, pentru fiul meu tenisul e numai un hobby, dar e conștient că va veni și pentru el ziua când va trebui să spună gata și e împăcat cu ideea asta, nu face o dramă din faptul că nu va mai juca peste câțiva ani.”

ADVERTISEMENT

Srdjan Djokovic e chiar dur în felul în care îl caracterizează pe Roger Federer: “E tipicul elvețianului rece. Un mare rival al fiului meu, dar nu îndeajuns de bun pentru a fi comparat cu Nole”.

Novak și Roger sunt în bune relații

Interesant este faptul că deși între ei a existat mereu o mare rivalitate, dar numai în plan sportiv, Djokovic și Federer au relații amicale, se stimează reciproc și se sfătuiesc în multe privințe.

ADVERTISEMENT

Asta și pentru că sârbul este președintele sindicatului jucătorilor profesioniști și îi are ca și colaboratori pe Roger Federer și Rafael Nadal și deciziile sunt luate după ce toți trei se consultă, cum a fost și pe durata pandemiei, când au creat un fond de întrajutorare pentru jucătorii situați în ierarhia ATP de la locul 200 în jos.

ADVERTISEMENT