Filmul regizat de cunoscutul Matei Dima a atins recorduri pe bandă rulantă la numai două săptămâni de la lansarea în cinematografele din țară. Pelicula a devenit cel mai de succes film românesc din ultimele trei decenii.
Teambuilding este un film care a fost lansat în cinematografe în data de 30 septembrie 2022. De atunci și până în prezent comedia a atins recorduri pe bandă rulantă. A depășit încasările de la Avenger, Joker, Top Gun sau Jumanji.
În ultimele două săptămâni, pelicula a încasat aproape 2,7 milioane de euro (13,2 milioane de lei). Potrivit paginademedia.ro, producția în regia lui Matei Dima are și un succes legat de biletele vândute, și anume 566.165.
Până în momentul de față cele mai vândute filme românești au fost Miami Bici, cu 552.238 de bilete vândute şi 5gang: un altfel de Crăciun (345.747). Ambele au fost regizate de aceeași persoană, care a fost și actor la filmări.
Așadar, Teambuilding reprezintă cel mai de succes film românesc al ultimilor 30 de ani. Casa de producție a anunțat că urmează să lanseze încă o peliculă în 2023, Haita de acţiune, iar din distribuție fac parte Anca Dumitra, Alex Bogdan, Antonia, Vlad Brumaru.
Matei Dima, cunoscut ca BRomânia, a dezvăluit cum vede evoluția cinematografiei din ziua de azi. Actorul a pus foarte mult suflet în producțiile sale, care au un vibe american pentru că vedeta a stat acolo foarte multă vreme.
„Noi nu ne luăm după nimeni, ne facem cumva treaba noastră. Noi am crescut cu comediile americane și cred că se simte puțin. Și filmul nostru are vibe-ul ăla american, glume multe, glume rapide, scene scurte, tipologii clare.
Și nu ne raportăm mai ales la ce a fost înainte de Revoluție, când erai obligat să mergi la cinema. Noi trebuie să ne chinuim să îi aducem, pe vremuri primeai – «Bă, trebuie să mergi la cinema, că a făcut șeful film!»”, a declarat regizorul pentru cancan.ro.