News

Vasile Dîncu: Tensiunile dintre Rusia și Ucraina nu reprezintă o amenințare pentru România

Tensiunile dintre Rusia și Ucraina nu reprezintă o amenințare pentru România, a declarat ministrul apărării, Vasile Dîncu, vineri, la o ceremonie de înmânare a drapelului desfășurată la Cluj-Napoca
17.12.2021 | 16:22
Vasile Dincu Tensiunile dintre Rusia si Ucraina nu reprezinta o amenintare pentru Romania
ADVERTISEMENT

Dîncu a precizat că putem sărbători liniștiți, deoarece nu există niciun pericol iminent.

Tensiunile dintre Rusia și Ucraina nu reprezintă o amenințare pentru România

Tensiunile dintre Moscova și Kiev nu reprezintă un pericol pentru români, astfel încât aceștia pot sta liniștiți de sărbători.

Declarația îi aparține ministrului apărării naționale, Vasile Dîncu, prezent vineri, 17 decembrie, la ceremonia de înmânare a Drapelului de Luptă Batalionului 400 Sprijin “Feleacu” din Cluj-Napoca.

ADVERTISEMENT

“Aş vrea să spun că, în această perioadă, când suntem în zona sărbătorilor, că, dincolo de o situaţie geostrategică care conţine riscuri şi pericole, putem să stăm liniştiţi, să sărbătorim liniştiţi în această perioadă, pentru că nu există o ameninţare care să ducă la, să spunem, o îngrijorare majoră din partea populaţiei”, a spus Vasile Dîncu.

Ministrul a mai precizat că nici românii din Republica Moldova nu se află în pericol din cauza tensiunilor dintre cele două state.

ADVERTISEMENT

Vasile Dîncu, declarații despre tensiunile dintre Rusia și Ucraina

Ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, a explicat că, în prezent, se desfășoară un proces complex de negociere cu Rusia. El a precizat că, deși situația pare destul de tensionată, sunt șanse mari ca negocierile să meargă conform așteptărilor.

“Ce aţi văzut şi dumneavoastră în ultima vreme şi ce a putut să pară ca fiind o, să zicem, creştere a riscului, a fost faptul că comandamentele NATO, faptul că politicienii, inclusiv preşedintele Biden, au intensificat discuţia, negocierea cu Federaţia Rusă.

ADVERTISEMENT

Rusia este o țară în care este concentrată puterea şi decizia şi atunci în orice strategie politică trebuie să intensifici mesajele cu cei de la vârf, cu cei care ar putea să ia decizii.

Este un proces complex de negociere, în acest moment există premise pentru ca negocierile să meargă mai departe şi să nu ajungem la un eşec politic în negocieri”, a mai precizat Vasile Dîncu.

ADVERTISEMENT

Deși scenariul este unul pozitiv, ministrul a specificat că armata română este pregătită pentru orice.

“Războiul este un eşec al politicienilor şi al negocierii. De aceea, noi, ce putem să spunem în acest moment, că suntem mereu pregătiţi, ne pregătim, ca orice armată, pentru tot ceea ce este mai rău”, a încheiat acesta.

ADVERTISEMENT