News

Tensiunile din PMP continuă: Eugen Tomac dezminte zvonurile legate de o posibilă fuziune cu PNL

EugenTomac neagă acuzațiile conform cărora ar fi negociat pentru el o funcție la alegerile europarlamentare în numele PMP și ar pregăti o "vărsare" a partidului în PNL
17.01.2022 | 18:09
Tensiunile din PMP continua Eugen Tomac dezminte zvonurile legate de o posibila fuziune cu PNL
ADVERTISEMENT

În contextul unor tensiuni accentuate în PMP care au culminat cu întrunirea forțată a unui congres luna viitoare care ar viza schimbarea întregii conduceri, atât de la centru, cât și la nivel de filiale, fostul președinte al partidului, europarlamentarul Eugen Tomac, a postat un mesaj pe pagina sa de facebook unde dezminte o serie de teme care alimentează dezbinarea dintre membrii partidului.

Tomac respinge trei zvonuri care înroșesc firul discuțiilor din interiorul partidului. Zvonurile demontate de europarlamentar se referă la ipoteza unei ipotetice fuziuni sau “vărsări” a PMP în PNL, dar și la temerile conform cărora și-ar fi negociat o funcție la alegerile europarlamentare în numele PMP.

ADVERTISEMENT

Reamintim faptul că PMP este în aceste zile zguduit de un scandal intern. Atât Tomac, cât și actualul președinte, Cristian Diaconescu, sunt contestați de anumiți membri nemulțumiți de activitatea și rezultatele leadership-ului. Remintim faptul că Diaconescu a aflat în urmă cu o săptămână că va fi demis, chiar de pe internet, iar în replică a dezmințit informația printr-o declarație (n.r. atitudine oarecum asemănătoare cu prezenta dezmințire a lui Tomac) prin care susține ideea că schimbările amintite nu reprezintă poziția oficială a formațiunii politice. Din spusele președintelui PMP, câteva persoane ar fi convocat o adunare numită Colegiu Național, care ar fi făcut această postare în mod ilegal.

“Colegiul Național al Partidului Mișcarea Populară s-a întrunit statutar astăzi, 12 ianuarie 2022, cu prezența a 46 de lideri din 69 și a hotărât convocarea Congresului PMP în data de 19 februarie 2022 pentru alegerea unei noi conduceri naționale, cu procedură de vot online”, menționa mesajul postat pe pagina oficială a formațiunii politice. Liderul PMP crede că pagina oficială a partidului a fost compromisă iar ceea ce se postează acolo nu reprezintă poziția oficială a conducerii centrale. Înfuriat de contestațiile membrilor, Cristian Diaconescu i-a amenințat, la momentul respectiv, pe cei responsabili că vor plăti consecințele acestor fapte.

ADVERTISEMENT

Atmosfera în fierbere în sediile PMP în apropierea temutului congres din februarie, liderii apelează la calm pe facebook

Doar astăzi, Eugen Tomac s-a simțit nevoit să își declare cu exclamații nevinovăția împotriva “minciunilor”  lansate de contestatarii care suspectează de negocieri ascunse cu liderii liberali:PMP se pregătește să fuzioneze cu PNL. Fals! Nu există la ora actuală un asemenea subiect pe agenda PMP, el a fost discutat anul trecut de două ori. Prima dată, în cadrul unei întâlniri a domnului Președinte Diaconescu cu liderul PNL, la invitația celui din urmă; și a doua oară, la o întâlnire ce s-a desfășurat într-un format mai larg, la care am participat și eu. Această întâlnire a avut loc pe 9 noiembrie”, a declarat europarlamentarul pe pagina sa oficială.

Al doilea punct la care Tomac s-a simțit obligat să vină cu explicații se referă la “zvonul” conform căruia ar “vrea să verse PMP în PNL”. “Fals!” exclamă, din nou, fostul președinte al formațiunii politice. Acesta susține că a participat, împreună cu Diaconescu, “doar la o singură întâlnire ce a avut pe agendă această invitație a liberalilor, cea din 9 noiembrie”. În continuare acesta neagă “minciunile” care susțin că ar fi avut și cu alte nume din PNL și în alte contexte  vreo discuție/întâlnire pe subiecte ce vizează o eventuală fuziune.

ADVERTISEMENT

Cel de-al treilea “Fals!” atacat de Tomac se referă la o negociere în numele PMP pentru o funcție la alegerile europarlamentare. Liderul a repetat faptul că “nu a mai existat o altă întâlnire în afara celei de pe 9 noiembrie, unde s-a discutat, de principiu, despre un proiect comun PNL-PMP” .

Fără “solicitări concrete” la masa cu PNL

Europarlamentarul se dezice și de responsabilitatea vreunei solicitări “concrete” din partea liberalilor și aruncă pisica peste gard: “nu am fost eu” declară acesta.

ADVERTISEMENT

“Niciodată nu am negociat funcții pentru mine în numele PMP, eu le-am obținut prin vot. Niciodată nu mi-am trădat sau mințit colegii. Tocmai de aceea am reușit să construim un partid liber, curat și curajos. Nu a fost însă suficient. Politica se face pe voturi, iar PMP, în 2020, a pierdut de la alegerile locale până la cele parlamentare peste 200 000 de voturi”, sunt argumentele prin care Tomac face apel la sentimentele membrilor infierbântați de zvonistica luptelor interne.

“Astăzi, PMP traversează o perioadă dificilă. La un an de la alegerile parlamentare, când am luat aproape 5%, partidul pare că și-a pierdut spiritul de echipă, iar majoritatea liderilor au decis că se impune organizarea imediată a unui nou congres spre a ne redresa activitatea și a ne continua lupta politică”, declară Eugen Tomac în încheierea apelului său la calm și credibilitate în sediile și la vârful PMP.

Comentariile din subsolul postării de pe facebook a liderului pmp-ist reflectă starea de confuzie care domină partidul. “Cine se scuză se acuză”, “Dece nu fuzionează cu poporul român?”, “Prin fuziune vă desfiintati. Singuri în 2024 veți lua 10 %. Bineînțeles cu personalități de valoare, vizibile”, “Prin alierea cu PSD , PNL a devenit oficial partid in slujba mafiei (sunt si alte argumente, sa ne uitam la masurile luate, la ministrii propusi, etc). S-au salvat politic doar pnl-istii care au iesit din partid. Orice alire/fuziune cu PNL acum echivaleaza unei aliante cu PSD. Adica sinucidere politica. Sa nu credeti ca noul FSN va tine mult puterea” sunt doar câteva dintre mesajele românilor care au reacționat la argumentele lui Eugen Tomac.

 

ADVERTISEMENT