News

Teren gratuit pentru construcția unei case. Cine sunt românii care îl pot primi

Românii care pot primi teren gratuit pentru construcția unei case. Ce condiții au de respectat și ce acte sunt necesare.
05.02.2024 | 19:54
Teren gratuit pentru constructia unei case Cine sunt romanii care il pot primi
Teren gratuit pentru construcția unei case. Foto Unsplash.com
ADVERTISEMENT

Teren gratuit pentru construcția unei case, oferit anumitor categorii de cetățeni. Deși legea există de câțiva ani buni, nu toți românii știu că pot beneficia de pământ de la stat pentru a-și ridica o locuință.

Ei sunt românii care pot primi teren gratuit pentru construcția unei case

Însă, ei trebuie să îndeplinească anumite condiții. Persoanele care pot să primească de la autoritățile locale teren gratuit sunt tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani. Legea există de peste 20 de ani, încă din anul 2003.

ADVERTISEMENT

De-a lungul timpului au fost făcute modificări. La început tinerii beneficiau de o suprafață de minimum 250 de mp și maximum 500 de mp. Din 2013 sunt acordate terenuri de până la 1.000 de mp, potrivit modificărilor legislative.

„Suprafețele de teren care pot fi atribuite tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personala, potrivit prevederilor art. 1, vor fi cuprinse între 150 m2. 300 m2 în municipii și sectoarele municipiului București, între 250 m2 si 400 m2 în orașe și între 250 m2 și 1.000 m2 în comune și satele aparținătoare unităților administrativ-teritoriale”, se precizează în lege.

ADVERTISEMENT

Pe lângă vârsta beneficiarilor, care trebuie să fie de cel puțin 18 ani împliniți și nu mai mult de 35 de ani, tinerii vor avea de respectat câteva cerințe. Construcția casei trebuie să înceapă în termen de un an de când au primit suprafața de teren.

Locuința trebuie finalizată în cel mult trei ani de la momentul obținerii autorizației de construire. Terenurile sunt acordate prin hotărâri ale consiliilor locale, în limita suprafețelor disponibile. De altfel, există anumite criterii prin intermediul cărora se stabilește prioritatea persoanelor în cauză.

ADVERTISEMENT

Ce acte sunt necesare la dosar

Tinerii trebuie să nu dețină în proprietate o locuință sau un alt teren pe care își pot construi o casă. Ei pot să depună o cerere la consiliul local al comunei, orașului sau municipiului, respectiv sectorului în care domiciliază.

De asemenea, trebuie să depună o copie de pe certificatul de naștere și alta de pe actul de identitate. Solicitantul va face dovada că deține resurse financiare pentru a-și ridica o casă pe terenul primit.

ADVERTISEMENT

Astfel, el va trebui să facă dovada calității de salariat cu contract individual de muncă sau „dovada calităţii de persoană fizică autorizată în baza O.U.G. nr. 44/2008/ certificat fiscal de la Administraţia financiară, copie certificat de înmatriculare”.

Printre actele solicitate se numără și certificatul de atestare fiscală prin care dovedește că nu are datorii la bugetul locală. Totodată, se solicită un „extras de cont / preaprobare financiară / contract de finanțare din partea unei instituții bancare cu privire la faptul că solicitantul deține suma de minim 50.000 lei sau echivalent în euro / este eligibil pentru obținerea unui credit în vederea construirii locuinței, cu suma de minim 50.000 lei sau echivalent în euro”. Precizăm că documentele solicitate, care vor fi depuse la dosar, pot fi diferite în funcție de cerinețele fiecărui consiliu local în parte.

 

ADVERTISEMENT
Tags: