Life

Nosfe, text sfâșietor înainte să moară: ”Am mai câștigat o viață”

Un motto sfâșietor este scris pe pagina personală a lui Nosfe. Darius Vlad Crețan avea un citat care astăzi poate privit cu alți ochi.
17.10.2022 | 17:13
Nosfe text sfasietor inainte sa moara Am mai castigat o viata
Nosfe s-a stins din viață pe 16 octombrie seara. Foto: Facebook. Fotomontaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Darius Vlad Crețan, alias Nosfe, a plecat din această lume subit, la doar 37 de ani, lăsând în urmă foarte multă durere, atât în rândul celor care l-au cunoscut cât și în rândul fanilor care i-au admirat munca și talentul muzical.

Motto-ul sfâșietor al lui Nosfe. Ce scrie pe pagina sa de Facebook

Un motto scris sub numele profilului de Facebook le-a făcut pielea de găină internauților. Este vorba despre un citat observat de puțină lume, care vine ca o ironie amară în contextul ultimelor 24 de ore.

ADVERTISEMENT

Mai multe persoane au transmis mesaje de condoleanțe pe peretele virtual al regretatului artist. Fiecare a dorit să își exprime durerea prin cuvinte cât mai sincere, indiferent câtă apropiere reală a existat față de el.

Cel mai de impact text de pe pagina de Facebook îi aparține, însă, cântărețului. „La câte nopți am pierdut, am mai câștigat o viață”, este mesajul care nu mai poate fi completat de absolut nimic, scris de Nosfe înainte să înceteze din viață.

ADVERTISEMENT

Moartea acestuia s-a produs după o seară ”pierdută”, una în care și-a făcut datoria față de publicul său. Cântărețul concertase înainte să se prăpădească în propria sa locuință, acesta suferind, pare-se, un infarct miocardic.

Legat de cauza morții artistului, au existat tot felul de speculații, unele fără niciun fundament real dovedit până la această oră. Un prieten de-ai lui Nosfe pe nume Florin a lămurit zvonul pendulat în mediul online după ce s-a aflat că artistul a murit.

ADVERTISEMENT

„Nu avea vicii de genul acesta. Se pune eticheta aceasta celor care fac genul ăsta de muzică (n.r.: rap/ trap). A fost asociat instant”, a declarat Florin în emisiunea Exclusiv VIP de la Prima TV.

nosfe facebook
Acesta e motto-ul scris pe pagina lui Nosfe. Foto: Facebook

Unul din colegii artistului: „A spus că simte ceva în piept”

FANATIK a aflat detalii importante despre ultima apariție a lui Nosfe pe scenă, de la unul din colegii săi de la Șatra BENZ.

ADVERTISEMENT

„A spus că simte ceva în piept. Nu știu exact, cred că ceva de genul ăsta a zis. Eu nu știu, informația asta mi-au zis-o oamenii. Și este informația cu care am rămas eu. Există posibilitatea să se fi speriat, să nu fi fost… nu știm”, ne-a spus unul din băieții de la Șatra BENZ. Colegul și prietenul lui Nosfe consideră că e foarte probabil ca puținele ore de somn și munca istovitoare s-ar putea să fie principalii factori care au dus la acest deznodământ dramatic.

Darius Crețan va fi înmormântat pe 18 octombrie

„Dacă era ceva în neregulă cu el ne dădeam seama. Dar în afară de toate pe care le avem pe noi cu stresul și cu munca pe care o facem noi, care este extraordinar de stresantă și de solicitantă, nu a fost.

Ce cred eu că s-a întâmplat, este efectiv epuizare. Făcea foarte multe. Omul stătea în studio până dimineața. Cred că dormea câteva ore pe noapte. Muncea într-una, într-una. Statul departe unde stă el, drumuri toată ziua. Copil, nevastă, familie, stres, obligații… ”, a adăugat tovarășul lui Nosfe.

Rapper-ul va fi condus pe ultimul drum marți, 18 octombrie 2022. Acesta va fi înmormântat la Biserica Izvorul Tămăduirii, Dumbrăveni, la ora 13:00. Cântărețul a lăsat în urmă o soție minunată, cu care a participat de curând într-un show televizat, mai precis la „Chefi la cuțite”, dar și o fetiță.

ADVERTISEMENT