Neamțul ajungea la FCSB în 2016, la insistențele antrenorului de atunci Laurențiu Reghecampf. Deși avea un CV impresionant și toată lumea se aștepta să impresioneze în România, realitatea i-a contrazis până și pe cei mai optimiști fani. De altfel, Gigi Becali și-a exprimat public nemulțumirea după doar câteva meciuri jucate de german în tricoul bucureștenilor.
Interesant, la opt ani după ce a părăsit România, Timo Gebhart nu regretă că a venit în țara noastră, însă regretă că nu a avut mai mult timp la dispoziție pentru a-și arăta adevărata valoare. Într-un interviu acordat DigiSport, fostul mijlocaș mărturisește că cea mai mare problemă a fost că nu vorbea limba, astfel că nu s-a simțit bine aici.
“Nu, a fost o experiență grozavă. Cred că ar fi fost bine să stau încă un an. Până la sfârșitul sezonului m-am simțit mai în formă, doar că a fost greu să stau singur într-o țară nouă și cu o limbă pe care nu puteam să o vorbesc. Nu m-a simțit bine și de aceea m-am dus din nou în Germania”, a declarat Timo Gebhart.
Gigi Becali își va aduce aminte de fotbalist pentru că a acceptat să joace pentru 5.000 de euro pe lună, până va dovedi că are valoare. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, mijlocașul s-a întors la el acasă, iar Gigi Becali a rămas cu un gust amar. “El, săracul, nu mai poate să joace fotbal. Eu am avut încredere în Reghe.
El mi-a zis patroane, îl luăm, îi dăm 5.000 de euro și îi facem două contracte. I-am dat 5.000 de euro pe lună timp de 6 luni și are încă un contract pe doi ani, cu 15.000 pe lună, dacă dă randament.
Am zis că nu e problemă să dăm 5.000 pe lună ca să îl vedem. A spus el că va da 10 goluri. Eu nu cred că va da nici jumătate de gol. Eu nu cred că mai poate să joace fotbal. Pe mine nu poți să păcălești dacă văd un meci. Dacă văd că abia te miști, că vine baba cu colacii până te întorci”, declara Gigi Becali.
Timo Gebhart a dezvăluit pentru sursa citată că a pus ghetele în cui, fiind sătul de cariera de fotbalist, cu toate că avea doar 33 de ani, iar acum are 34. Fostul fotbalist, așadar, lucrează la un proiect online, care implică realizarea unor emisiuni legate de fotbal. “Nu mai joc fotbal, cariera mea s-a terminat. Lucrez la un proiect de creare de conținut cu echipa mea numită Ballers Room.
Este un proiect de lungă durată și este vorba despre diferite formate despre fotbal și podcast”, a punctat fotbalistul. În cariera sa, Timo Gebhart a mai trecut la echipe precum VFB Stuttgart, FC Nurnberg, Hansa Rostock, 1860 Munchen, Viktoria Berlin și FC Memmingen, pe lângă experiența eșuată de la FCSB. De altfel, în perioada 2009-2011, Gebhart era cotat la 5 milioane de euro de către siteurile de specialitate, în momentul în care îmbrăca tricoul celor de la Stuttgart.
Într-o intervenție recentă la OrangeSport, Meme Stoica își aducea aminte de Timo Gebhart, însă nu într-un mod plăcut. ”Am mare respect pentru ce a fost, dar nu putem să aducem foști fotbaliști. Am avut ocazia să lucrez cu Kharja, care fusese adus înainte de a mă întoarce eu și arăta excepțional, doar că…na. În perioada aia era și Timo Gebhart. Timo Gebhart fusese rising star în Germania, i se prevedea un viitor extraordinar, avea salariu foarte mare, el era tânăr. Dar nu mai juca!
Fotbalul nu e ca mersul pe bicicletă. Cine spune asta spune o prostie. Îl uiți! Există fotbaliști care au uitat fotbalul. Dar nu fotbaliști care l-au uitat la 35 de ani că nu mai pot fizic. Eden Hazard era în primii trei atacanți din lume (n.r. – când s-a transferat la Real Madrid), cifre, totul era perfect, și a ajuns un grăsuț care s-a retras și e născut în 1991”, a declarat Mihai Stoica pentru sursa citată.