Sporturi

Țiriac și Djokovic au bătut palma. Ce legătură există între afaceristul român și liderul mondial în tenis

21.01.2021 | 16:58
Tiriac si Djokovic au batut palma Ce legatura exista intre afaceristul roman si liderul mondial in tenis
ADVERTISEMENT

Miliardarul român, Ion Țiriac și numărul 1 în tenisul mondial, Novak Djokovic, vor fi parteneri de afaceri. Fratele lui ”Nole” și Țiriac vor organiza un turneu ATP la Belgrad.

Ion Țiriac a făcut avere din tenis și, în ciuda vârstei (afaceristul va împlini 82 de ani pe 9 mai), continua să lanseze noi proiecte în sportul alb. Începând cu acest an, Țiriac va organiza un turneu în circuitul masculin ATP, la Belgrad, împreună cu Djordje Djokovic, fratele lui Novak Djokovic.

ADVERTISEMENT

În fapt este vorba despre defunctul turneu de la București, organizat de miliardarul român până în 2016. Între 2017-2019 evenimentul a fost mutat la Budapesta, iar în urmă cu câteva zile, Țiriac a primit acordul ATP de a muta încă o data competiția, de această data în Serbia.

Țiriac și Djokovic au bătut palma: Serbia Open va avea loc în primăvară

Noul turneu din circuitul profesionist de tenis masculin se va derula în perioada 19-25 aprilie, la Belgrad, iar directorul turneului va fi fratele lui Novak Djokovic, cei doi administrând împreună compania Tara 2016s, cu care s-a asociat Ion Țiriac, deținătorul licenței ATP.

ADVERTISEMENT

Serbia Open va fi un turneu de categorie ATP 250, iar suprafața pe care se va juca este zgura. Capitala Serbiei a mai fost gazdă a unui turneu din circuitul mondial masculin având exact aceleași caracteristici precum cel pe care îl vor organiza Ion Țiriac și Djordje Djokovic.

Turneul de la Belgrad a avut în trecut, o existență efemeră, organizându-se doar patru ediții, între 2009-2012. Interesant este că prima și cea de a treia ediție au fost câștigate de actualul lider mondial, Novak Djokovic.

ADVERTISEMENT

Țiriac a avut mereu ochi pentru campioni și ”nas” în afaceri

Ion Țiriac nu a făcut carieră ca jucător de tenis, dar s-a îmbogățit tocmai de pe urma sportului alb. De-a lungul timpului a fost managerul unor jucători uriași precum Guillermo Vilas, Goran Ivanisevic, Marat Safin, sau Lucas Pouille.

Diamantul coroanei lui Țiriac a fost însă, Boris Becker. Cu Ion Țiriac antrenor și manager, jucătorul german de tenis a cucerit șase turnee de Mare Șlem și aurul olimpic la Barcelona, în 1992. În momentul în care colaborarea profesională dintre cei doi a încetat, revista germană Die Zeit scria despre Boris Becker era „cel mai bogat sportiv din lume”.

ADVERTISEMENT

Ion Țiriac mai deține licența pentru turneul Mutua Open, care are întreceri atât la masculin, cât și la feminin, pe care îl organizează la Madrid din 2002. În 2019, când a avut loc ultima ediție, Ion Țiriac și partenerii săi au oferit premii totale în valoare de 14 milioane de euro, masculin plus feminin. Anul trecut turneul a fost anulat din cauza pandemiei de coronavirus.

ADVERTISEMENT