Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Toate detaliile despre transferul lui Rareș Pop de la UTA. Angelescu: „Am ajuns la suma corectă: 700.000 de euro!”

Victor Angelescu a oferit toate detaliile despre transferul lui Rareș Pop de la UTA Arad la Rapid și anunță că giuleștenii au plătit 700.000 de euro pentru mijlocaș.
11.02.2024 | 11:50
Toate detaliile despre transferul lui Rares Pop de la UTA Angelescu Am ajuns la suma corecta 700000 de euro
Toate detaliile despre transferul lui Rareș Pop de la UTA. Angelescu: „Am ajuns la suma corectă: 700.000 de euro!”. sursă foto: Fanatik
ADVERTISEMENT

Rapid București detonează bomba după ce s-a impus cu 1-0 în fața celor de la CFR Cluj și îl transferă pe Rareș Pop de la UTA Arad, așa cum FANATIK a anunțat. Mijlocașul de 19 ani a semnat un contract pe cinci ani și jumătate cu giuleștenii, iar Victor Angelescu a oferit toate detaliile mutării.

Toate detaliile despre transferul lui Rareș Pop de la UTA. Angelescu: „Am ajuns la suma corectă: 700.000 de euro!”

Giuleștenii nu se mai opresc din transferuri după ce i-au adus pe Damian Djokovic, Ermal Krasniqi, Borisav Burmaz, Cătălin Vulturar, Jakub Hromada, Florent Hassani și Marian Aioani. Rapid București a ajuns la un acord cu UTA Arad și pentru Rareș Pop, unul dintre cei mai talentați tineri din SuperLiga.

ADVERTISEMENT

Victor Angelescu a oferit toate detaliile despre transferul lui Rareș Pop de la UTA Arad la Rapid. Acționarul grupării de sub Podul Grant a declarat că mijlocașul va rămâne sub comanda lui Mircea Rednic până la sfârșitul sezonului, iar giuleștenii au plătit 700.000 de euro în schimbul acestuia.

UTA Arad și-a păstrat și un procent de 20% dintr-un viitor transfer al lui Rareș Pop de la Rapid București. Internaționalul român de tineret a semnat un contract valabil pe cinci ani și jumătate cu trupa lui Cristiano Bergodi.

ADVERTISEMENT

„Păi ne-am oprit, îl voiam mai demult și este de perspectivă. Va rămâne pănă la finalul sezonului la UTA. Ni-l doream, este un copil pe care vrem să ne bazăm în viitor, unul dintre copiii foarte talentați din campionatul nostru. Avem o strategie clară, să avem mulți jucători tineri care să facă pasul la echipele naționale ale României.

Încercăm să aducem cât mai mulți jucători de valoare și cu un anumit potențial. De când a început să joace în Liga 1 l-am văzut, este mai simplu să îl urmărești când joacă la noi în campionat. Știți că au mai fost discuții în trecut pentru aducerea lui, dar acum am reușit să ajungem la o sumă corectă și am perfectat transferul”, a spus Angelescu.

ADVERTISEMENT

„Este o lovitură de imagine, are un potențial foarte mare”

„700.000 de euro și este un procent, dacă nu mă înșel de 20%. Contractul este pe cinci ani și jumătate, dar cinci ani la noi pentru că rămâne la UTA. Așa credem și noi (n.r. că este un jucător de perspetivă) că doar am plătit această sumă pentru el.

Vom vedea cum va juca când va veni în vară, dar la noi este un mediu propice pentru tinerii jucători și cred că se va dezvolta frumos. El termină acum, tocmai de asta l-am lăsat acolo ca să își termine liceul, să dea bacalaureatul și dacă va dori îl vom ajuta cu facultatea în București, mai mult ca sigur.

ADVERTISEMENT

Lovitură este când o să demonstreze și o să valorificăm. Până atunci este o lovitură de imagine și este un jucător care are un potențial foarte mare. La toți jucătorii tineri trebuie să așteptăm să și vedem că demonstrează și normal că depinde și de noi cum îl vom crește. Nu are nicio clauză”, a declarat acționarul la FANATIK SUPERLIGA, emisiunea poate fi urmărită live doar pe FANATIK.RO, de la ora 10:30, în fiecare zi de luni, marți și vineri.

Victor Angelescu si Alexandru Meszar, TOATE CULISELE TRANSFERULUI lui Rares Pop la Rapid

ADVERTISEMENT