News

Toate județele au raportat cazuri de Covid-19 în a șaptea zi cu peste 1.000 de infecții. Cele mai afectate zone

28.07.2020 | 15:08
Toate judetele au raportat cazuri de Covid19 in a saptea zi cu peste 1000 de infectii Cele mai afectate zone
ADVERTISEMENT

Marți, 28 iulie, în a șaptea zi cu peste 1.000 de cazuri noi raportate, toate județele din România au raportat infectări cu Covid-19.

Dacă luni am avut o zi, tot cu peste 1.000 de infecții, dar cu cinci județe care nu au raportat vreun caz nou de contaminare, ziua de marți nu a mai fost la fel.

ADVERTISEMENT

Conform informațiilor Grupului de Comunicare Strategică (GCS), nicio zonă din țară nu a fost ferită în ultimele 24 de ore de infectarea cu noul coronavirus.

Toate județele din România au anunțat cazuri de Covid-19, la o săptămână cu 1.000 de infecții

România continuă să se afle într-o perioadă extrem de complicată a pandemiei de SARS-CoV-2. Și marți, GCS a raportat peste 1.000 de cazuri noi, mai prezis 1.151.

ADVERTISEMENT

Cele mai afectate zone, la fel ca și în precedente zile, sunt Capitala, cu 97 de cazuri noi, județul Argeș, cu un număr similar, județul din Ardeal, Brașov, cu 73 de îmbolnăviri, Mehedinți cu 71 de contaminări, Prahova și Brăila cu 63 și Timiș cu 61.

La polul opus, cu extrem de puține cazuri de Covid-19 în ultima zi, se situează județele Satu Mare, Călărași și Covasna, câte 3, Botoșani și Gorj, câte 4, Dolj și Tulcea cu 5, Sibiu cu 6 și Alba cu 7.

ADVERTISEMENT

București, lider la general cu cele mai multe cazuri de coronavirus

Aflat luni bune pe locul 1 la Capitolul infectări cu Covid-19, județul Suceava a căzut pe locul secund în ultima lună, locul său fiind luat de București.

Capitala este în acest moment cea mai afectată zonă de la startul epidemiei de coronavirus, cu 5.425 de cazuri. Bucureștiul este urmat de județele Suceava, cu 4.439 de cazuri, Argeș, cu 2.911 cazuri și Brașov, cu 2.884 de cazuri.

ADVERTISEMENT

Surprinzător, există în România un județ în care, de la startul acestei crize sanitare, nu s-a trecut de borna celor 100 de cazuri. E vorba de județul Satu-Mare, care a raportat numai 94 de infecții în toate aceste luni.

Foarte puține cazuri în comparație cu județele amintite mai sus s-au mai raportat în Sălaj (163 de cazuri), Caraș-Severin (222 de cazuri), Tulcea (266 de cazuri) și Teleorman (327 de cazuri).

ADVERTISEMENT