Salvatorii au făcut tot ce au putut pentru a-l găsi pe băiatul de 14 ani care căzuse într-un lac de balastieră, în zona Gura Vitioarei, din județul Prahova. În momentul în care au reușit să-l găsească pe copil, acesta era inconștient și nu a mai putut fi salvat.
Elevul susținuse proba la matematică, din cadrul Evaluării Naționale. Acesta s-ar fi plimbat pe malul apei și se pare că a alunecat. Alți copii au încercat să-l salveze dar nu au reușit.
Mai mulți copii se plimbau pe malul apei. Fuseseră să mănânce o pizza și apoi s-au gândit să se plimbe.
Se pare că malul care este foarte nisipos s-a surpat și mai mulți copiii au alunecat într-o zonă în care apa are peste 10 metri.
Doi dintre elevi au scăpat, pentru că prietenii au reușit să-i tragă afară. Pe al treilea nu au mai apucat însă să-l scoată din apă. Se prinsese cu mâinile de ceilalți, dar a alunecat. Pentru că nu au avut semnal la telefon, copiii au mers pe jos mai mulți kilometri până au reușit să sune la 112.
Echipele de intervenție de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova au intervenit în zona balastierei din localitatea Gură Vitioarei, însă elevul stătuse mai mult de o oră și jumătate sub apă, în condițiile în care nici nu știa să înoate.
A fost adusă și o barcă pneumatică, dar și mai mulți scafandri care au început căutările.
În final băiatul de 14 ani a fost găsit inconștient și a fost resuscitat, însă nu a mai putut fi salvat.
Lacul din zona Gura Vitioarei este foarte periculos.
În anul 2017, o altă tragedie a fost la un pas să aibă loc în această zonă. Atunci, un băiat de 13 ani a alunecat în apă. Paramedicii ajunși la fața locului l-au găsit în stop cardio-respirator.
Copilul a răspuns după un timp manevrelor de resuscitare, iar în momentul în care sarea sa a fost stabilă, a fost transportat de urgență la Spitalul de Pediatrie.