O nouă tragedie la Hollywood. Un actor celebru s-a stins din viață în urmă cu foarte puțin timp. Avea 56 de ani și a jucat în numeroase pelicule apreciate de publicul larg.
Doliu la Hollywood după ce faimosul actor Marc Gilpin a murit. A jucat în “Jaws 2”, dar și în alte pelicule. A dus o luptă grea în ultimii ani de zile și se pare că în final a cedat.
În ceea ce privește cauza morții, Marc Gilpin suferea de o formă agresivă de cancer la creier. Vestea tragică a fost făcută publică chiar de către sora lui mai mare, actrița din Frasier, Peri Gilpin.
Menționăm faptul că Marc Gilpin era celebru la Hollywood. El a jucat rolul fiului mai mic al șefului de poliție interpretat de Roy Scheider, Martin Brody, în ”Jaws 2”. Printre altele, acesta a mai jucat și în alte pelicule. Este vorba despre ”CHiPs”, ”Fantasy Island”, ”The Legend of the Long Ranger ” și ”Earthbound”.
Chiar și așa, viața actorului de la Hollywood nu a fost deloc una ușoară. Născut în toamna anului 1966 în Austin, Marc Gilpin a avut de înfruntat numeroase tragedii. În vara anului 2017, una dintre surorile sale s-a stins din viață la doar 48 de ani.
Următoarea tragedie a avut loc în anul 2020. Atunci, o altă soră a actorului a murit la doar 57 de ani. Trei ani mai târziu, acesta avea și el să piardă lupta cu boala nemiloasă care l-a măcinat.
Menționăm că acesta este al doilea deces de la Hollywood din această săptămână. În urmă cu nu foarte mult timp, o altă actriță faimoasă a murit. Este vorba despre Betty Ann Bruno, cea care a jucat în “Vrăjitorul din Oz”.
Aceasta avea de 91 de ani. Se afla în Clubul Femeilor Sonoma și a simțit o durere de cap bruscă. Soțul ei a dus-o mai apoi l-a spital, iar ajunsă acolo, actrița a suferit un atac de cord, prăbușindu-se pe podea.
Bărbatul povestea că actrița nu avea probleme de sănătate. Drept urmare, cel mai probabil, din cauza bătrâneții a avut loc tragedia. “Nu a avut probleme majore de sănătate. Inima i s-a uzat. A murit de bătrânețe”, a declarat Craig Scheiner. El mai dezvăluia și că soția sa a fost extrem de activă în ultimele săptămâni din viață.