Bistrița-Năsăud a fost unul dintre județele aflate, sâmbătă, sub alertă cod portocaliu de furtună. Prognozele meteorologilor s-au adeverit. În zonă a avut loc și o tragedie.
Doi bărbați, de 33 și 37 de ani, aflați în stațiunea Sângeorz-Băi, au fost loviți de trăsnet sâmbătă seara.
Imediat, în zonă au fost mobilizate mai multe echipaje medicale din Bistriţa-Năsăud. Aflat în stop cardio-respirator, bărbatul de 33 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.
Celălalt bărbat care îl însoţea a primit îngijiri medicale la fața locului, fiind transport ulterior la spital.
”Din păcate, în ciuda eforturilor echipajelor medicale, organismul bărbatului nu a răspuns manevrelor aplicate, astfel că echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a fost nevoit să îi declare decesul la locul solicitării.
Echipajul TIM evacuează la UPU SMURD un alt bărbat de la locul solicitării, conştient şi stabil, posibil lovit şi el de trăsnet”, a informat ISU.
Din primele cercetări ale IPJ Bistrița-Năsăsud a reieşit faptul că cei doi turiști ar fi comis o eroare fatală. În timpul furtunii, ei s-ar fi adăpostit sub un foişor din lemn.
Acest lucru i-a costat scump. La scurt timp, ei au fost loviţi de fulger.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb, a precizat pentru Agerpres că turistul decedat era din municipiul Timişoara, iar cel rănit este din Cluj-Napoca.
În acest caz, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Judeţul Bistriţa-Năsăud se află, până sâmbătă seara la ora 22.00, sub avertizare cod portocaliu de vreme instabilă.
Meteorologii ANM anunță averse torențiale, frecvente descărcări electrice și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși local 35…40 și izolat 50…60 l/mp.