News

Tratamentul cu hidroxiclorochină stârneşte noi controverse! Studiul care a dus la interzicerea medicamentului este contestat

28.05.2020 | 16:57
Tratamentul cu hidroxiclorochina starneste noi controverse Studiul care a dus la interzicerea medicamentului este contestat
ADVERTISEMENT

Tratamentul cu hidroxiclorochină pentru COVID-19 a fost interzis de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, după ce studiile au arătat că acest medicament care este folosit şi împotriva malariei a dus la complicaţii în cazul unor pacienţi COVID-19. Însă, există o controversă uriaşă în ceea ce priveşte acest studiu. 

Tratamentul cu hidroxiclorochină stârneşte noi controverse!

Într-un studiu publicat în publicaţia Lancet, pacienţii care au fost trataţi cu hidroxiclorochină au decedat într-un număr mai mare şi au avut mai multe complicaţii la inimă decât alţi pacienţi depistaţi pozitiv cu COVID-19.

ADVERTISEMENT

Studiul a analizat datele de la aproape 15.000 de pacienţi COVID-19 care au primit medicamentul singur sau în combinaţie cu alte antibiotice. Datele au fost comparate cu alţi 81.000 de pacienţi care nu au primit medicamentul.

OMS a oprit toate studiile care implică hidroxiclorochina din cauza riscurilor mari

Rezultatele au determinat cercetătorii să îşi reevalueze propriile studii clinice ale medicamentului pentru prevenirea şi tratarea noului coronavirus. OMS a oprit toate studiile care implică hidroxiclorochina din cauza riscurilor mari. Medicamentul a fost privit ca unul dintre cele mai promiţătoare metode de a trata virusul, însă până în prezent niciun studiu nu a confirmat asta.

ADVERTISEMENT

În plus, medicamentul poate avea efecte secundare grave. Departamentul australian de sănătate a adunat milioane de doze de medicament în cazul în care studiile clinice s-ar fi dovedit utile, însă acum pariul pare unul pierdut.

Însă, rezultatele studiului din publicaţia Lancet, care a determinat OMS să suspende testele pe hidroxiclorochină, sunt contestate de cercetătorii australieni, care vin cu alte argumente. Brigham and Women’s Hospital Center for Advanced Heart Disease din Boston a examinat pacienţii din spitalele din întreaga lume, inclusiv din Australia.

ADVERTISEMENT

Australienii contestă datele studiului care a dus la suspendarea medicamentului!

Cercetătorii au obţinut acces la datele din cinci spitale, cu 600 de pacienţi australieni de COVID-19 şi 73 de decese până pe 21 aprilie. Însă, informaţiile obţinute de cei care au formulat concluziile în publicaţia Lancet nu mai sunt disponibile în bazele de date, ceea ce îi determină pe mulţi să se întrebe de unde provin.

Asta, în condiţiile în care Departamentul Federal de Sănătate din Australia a confirmat pentru Guardian că datele colectat nu au fost sursa de informare din cadrul studiului publicat în Lancet.

ADVERTISEMENT

Tratamentul cu hidroxiclorochină pentru virusul COVID-19 este cel mai controversat de până acum. Preşedintele SUA, Donald Trump, este un susţinător declarat al acestui tratament, la fel ca şi celebrul epidemiolog francez, Didier Raoult.

 

 

ADVERTISEMENT
Tags: