John Kerry, emisarul special pentru climă al președintelui Joe Biden, oaspete special în România în aceste zile, a lansat un avertisment sever legat de anul 2024.
Emisarul special pentru climă al președintelui SUA, John Kerry, a fost un invitat special, în această săptămână, la Summitul Inițiativei celor Trei Mări și la Forumul de Afaceri al Celor Trei Mări, evenimente găzduite pentru a doua oară de către România.
Referindu-se strict la domeniul său de activitate, oficialul de la Washington vine cu vești nu foarte bune. Kerry spune că anul 2024 va fi mai rău decât 2023, iar guvernele trebuie să lupte mai mult împotriva cauzelor care generează încălzirea globală.
Într-un interviu pentru postul de știri Antena 3 CNN, emisarul din SUA a fost întrebat dacă în următorii ani s-ar putea îmbunătăți situația climatică. Fostul secretar de stat a spus direct:
”Din păcate răspunsul e că nu poți face schimbări în sens atât de rapid. Poți să inversezi tendința, dar anul viitor va fi mai rău ca anul ăsta, iar acest an a fost mai rău ca anul precedent.
Răspunsul simplu. Trebuie să ne mișcăm cu toată rapiditatea posibilă pentru a obține obiectivele stabilite științific. Oamenii de știință ne-au spus că trebuie să reducem emisiile efectului de seră cu 45%. Iar apoi trebuie să ajungem la zero emisii, zero net până în 2050.
Știința spune că și dacă ne mișcăm repede, dacă începem să folosim energie curată și energie regenerabilă și reducem emisiile, de exemplu nu trebuie să se mai construiască nici o centrală electrică ce folosește huilă ca energie, nicăieri, aceștia sunt pașii pe care trebuie să-i facem”.
În ciuda situației destul de grave din prezent, John Kerry spune că aceste obiective legate de stoparea problemelor climatice se pot rezolva. ”Putem să atingem obiectivele pentru că avem tehnologiile. În prezent, energia eoliană e cu 50% mai ieftină, comparat cu acum câțiva ani.
Energia solară e cu 80% mai ieftină decât în urmă cu câțiva ani. Statele își dau seama că pot folosi energie regenerabilă și curată, care e de tip nuclear sau alte tipuri, hidrogen, sau altele.
Putem realiza asta dacă avem putere de voință, dacă luăm decizia de a merge pe acest drum nou în viitor. Nu trebuie să ne temem de asta. Economiile noastre au mai trecut prin tranziții în trecut. De exemplu, revoluția industrială.
Această tranziție va fi mai masivă și mai benefică pentru economia noastră decât a fost revoluția industrială. Va face ca viața să fie mai curată pentru că vom reduce praful, poluanții din atmosferă. Acum pierdem 8 milioane de oameni pe an din cauza calității aerului, e o nebunie!
Putem avea aer curat, apă curată, putem avea aranjamente de securitate mai sigure pentru țările noastre“, a mai subliniat John Kerry.