Patronii magazinelor apelează la o serie de trucuri pentru a-i influența pe clienți să pună în coșul de cumpărături mai multe produse decât au nevoie sau pe cele mai scumpe. În limbaj de specialitate, acestea sunt strategii de marketing și care dau rezultate, au constatat psihologii.
Psihologii cunosc bine tactica responsabililor de magazine de atragere a clienților, fiindcă metodele la care apelează aceștia sunt unele care au efect asupra minții umane. Cei care sunt tentați de tot felul de produse în mod cert pot cădea în capcana cumpărăturilor.
Acum, aflându-ne în perioada sărbătorilor de iarnă, iar Crăciunul se apropie cu pași repezi, trebuie să fim foarte prudenți la ceea ce achiziționăm, fiindcă putem cheltui mai mult decât ne-am propus. Vom fi atrași atât de articole cu tematică, dar și de…mirosuri.
Mirosul este unul dintre trucurile pe care îl pun în practică magazinele. O aromă cu parfumuri specifice Crăciunului, de relaxare, vor determina clientul să petreacă mult timp la cumpărături, tocmai pentru că va avea o stare de bine, în primul rând.
În al doilea rând, în magazinele alimentare sau la raioanele din supermarketuri cu mâncare gătită, pâine sau prăjituri, se pot da cu tot felul de spray-uri cu arome similare, încât clientul să vină la fața locului și să cumpere poate chiar în exces.
Psihologul Radu Leca spune că sunt și magazine de haine, cunoscute prin mall-uri, care apelează inclusiv la mirosul de marijuana pentru a-i determina pe clienții mai tineri să le treacă pragul. ”Vor face orice ca tu să cumperi”, a mai precizat psihologul.
”Există mici dispozitive care sunt plasate lângă produse de tip chipsuri care difuzează mirosuri. Brusc ți se face și mai foame. Îți iei cinci pungi? Da. De asemenea, în magazine mari de haine sunt anumite parfumuri.
Am observat că fiecare magazin, în funcție de structura etică sau non etică a echipei de management, a cumpărat un miros anume. Cel mai interesant miros pentru tineri, în magazinele de haine neconvenționale, este mirosul de marijuana.
Acesta predomină într-un celebru magazin de haine din România care are store în fiecare mall din București. Tu intri acolo, tragi în piept și zici… „Maria (n.r. – marijuana)!” Oh, da, Maria… Vor face orice ca tu să cumperi. Banii lor sunt în buzunarul tău”, a explicat psihologul Radu Leca la emisiunea Pastila de Frumusețe.