News

Trump asmute sindicatele împotriva lui Biden: „Joe-Ticălosul v-a vândut”. „Elita capitalistă și miliardarii, niște bandiți”- grevă la giganții auto americani

Trump, pe valul grevei din sectorul auto american, în plin Salon Auto la Detroit. „Industria auto nu va mai fi, nu vă predați”
14.09.2023 | 14:30
Trump asmute sindicatele impotriva lui Biden JoeTicalosul va vandut Elita capitalista si miliardarii niste banditi greva la gigantii auto americani
Trump a atacat din nou planul de stimulare a producției de vehicule electrice, promulgat de Joe BIden / Foto: colaj, Hepta
ADVERTISEMENT

Cei trei mari constructori americani de automobile au termen până joi, la miezul nopții, pentru a ajunge la un acord cu sindicatul din sectorul auto în privința contractelor colective de muncă. Deocamdată, și în condițiile în care Salonul Auto de la Detroit tocmai s-a deschis, nu se întrevede niciun acord, ceea ce ar putea duce la o grevă.

Nici un acord, conflictul pare inevitabil

150.000 de membri ai sindicatului United Auto Workers ar putea intra în grevă, începând de vineri dimineață,  dacă nu se va ajunge la un acord pentru reînnoirea contractelor colective ale celor „trei mari”, Ford, General Motors și Stellantis. Miercuri, în prima zi a Salonului Auto de la Detroit, ale cărui frumoase prezentări au fost umbrite de acest conflict de muncă, părea din ce în ce mai probabil să aibă loc o grevă la cei trei mari constructori auto americani, sindicatele și conducerea nereușind încă să ajungă la un acord.

ADVERTISEMENT

Shawn Fain, președintele sindicatului United Auto Workers (UAW), a avertizat miercuri că „ne pregătim de grevă în aceste companii de-o manieră nemaivăzută până acum”. Pozițiile sindicatului și ale conducerii sunt „foarte îndepărtate” una de alta, a adăugat el, notează France 24.

„Elita capitalistă și miliardarii se îmbogățesc ca niște bandiți”

„Ni s-a spus că așteptările noastre sunt prea mari. Aveți perfectă dreptate. Membrii noștri sunt în mod clar sătui să trăiască lună de lună cu puțin, în timp ce elita capitalistă și clasa de miliardari continuă să se îmbogățească ca niște bandiți”, tuna Shawn Fain, la sfârșitul lunii trecute, la un miting în Warren, în suburbiile orașului Detroit (Michigan), leagănul industriei auto americane, supranumit „Motor City”.

ADVERTISEMENT

Contractele colective ale „celor trei mari” – Ford, General Motors și Stellantis (proprietarul Chrysler) – expiră joi seară la miezul nopții (vineri la ora 4.00 GMT). Shawn Fain a precizat că întreruperea lucrului ar putea începe încă de vineri dimineață într-un număr limitat de uzine, înainte ca măsura să se extindă treptat, în timp ce negocierile continuă.

Negocierile au început în urmă cu câteva luni, sub conducerea lui Shawn Fain, care cere majorări salariale substanțiale pentru cei 150.000 de membri ai celor trei grupuri, având în vedere profiturile record ale acestor constructori auto. Dintre cele trei companii, Ford are cel mai mare număr de angajați sindicalizați. De partea sa, Stellantis a anunțat miercuri că „se angajează să negocieze cu bună credință pentru a ajunge la un acord înainte de expirarea contractelor colective”.

ADVERTISEMENT

Cu congresmenul comunist Bernie Sanders

UAW a anunțat că organizează vineri, în centrul orașului Detroit, un miting alături de senatorul Bernie Sanders, apropiat de stânga radicală și unul dintre cei mai fervenți apărători ai sindicatelor în Congres.  „Ar trebui să lucrăm cu imaginație pentru a rezolva probleme complicate, mai degrabă decât să planificăm greve și evenimente de PR”, a declarat miercuri directorul Ford, Jim Farley, într-un comunicat.

Jim Farley, s-a declarat, marți, optimist, indicând că Ford a făcut o a treia ofertă către UAW, „cea mai generoasă” în cei 80 de ani de colaborare între producător și sindicat. Oferta includea creșteri salariale, protecție împotriva inflației, 17 zile de concediu plătit și creșterea contribuțiilor la pensii. De asemenea, el a subliniat că există limite în ceea ce privește ce poate accepta producătorul, citând săptămâna de 32 de ore ( sau de patru zile) , pentru „viabilitatea companiei”.

ADVERTISEMENT

UAW solicită creșteri salariale de 40%, pe aceeași scară cu cele acordate managerilor în ultimii ani. Printre altele, sindicatul solicită, de asemenea, securitatea locurilor de muncă în timpul tranziției la mașini electrice.

Trump: „Joe-Ticălosul v-a vândut”

Fostul președinte Donald Trump, care speră să fie reales la Casa Albă în 2024, nu putea scăpa ocazia acestui conflict de muncă pentru a lovi în rivalul democrat Joe Biden. Așa că le-a cerut membrilor UAW să „facă din abrogarea completă și totală a cerinței nebunești a lui Joe Biden privind vehiculele electrice principala lor revendicare, nenegociabilă, în orice grevă”. Fără aceasta, a prezis el, „industria auto americană va înceta să mai existe și toate locurile voastre de muncă vor fi trimise în China”.

Joe Biden vrea ca jumătate din mașinile vândute în SUA până în 2030 să fie cu emisii zero (electrice sau pe bază de hidrogen) sau cu emisii reduse (hibrizi plug-in). „Joe-Ticălosul v-a vândut pentru a-i liniști pe extremiștii ecologiști din partidul său. Nu vă predați!”, a îndemnat republicanul.

Anul trecut, Biden, a promulgat vastul său plan de investiții pentru climă și sănătate, Inflation Reduction Act. Cea mai mare investiție în lupta împotriva schimbărilor climatice din Statele Unite, planul include o serie de stimulente financiare menite să orienteze economia americană către energiile regenerabile, limitează prețul anumitor medicamente și creează o rată minimă de impozitare pentru marile companii.

Nou Ford F-50, dezvăluit la salon

Consecințele economice ale unei greve, în cazul în care aceasta are loc, vor depinde de amploarea și durata acesteia. În cel mai rău scenariu, cu toate cele trei grupuri afectate pe o perioadă lungă de timp, consumul ar avea de suferit și ar putea urma concedieri la furnizorii producătorilor, potrivit experților din industrie. Salonul Auto de la Detroit avea loc tradițional în ianuarie, dar și-a schimbat sezonul în 2022, reorientându-se către publicul larg, căruia îi va deschide porțile sâmbătă.

Ford a dat startul evenimentului, marți seară, cu o nouă versiune a pick-up-ului său F-150, cel mai bine vândut vehicul în Statele Unite de câteva decenii. A fost o adevărată sărbătoare, cu divertisment live, inclusiv o reprezentație a cântărețului country Darius Rucker. La rândul lor, GM și Stellantis au prezentat, miercuri dimineață, noi vehicule.

Filiala UAW de la uzina de pick-up a Ford din Dearborn (Michigan) și-a desemnat rolurile pentru primele șapte zile de întrerupere a lucrului. Instrucțiunile privind pichetările la grevă le-au cerut angajaților să patruleze „pașnic” în afara incintei fabricii, să nu lase gunoaie și să nu introducă alcool.

Tranziția la electrice, principala problemă

Acesta este nodul gordian pentru industria auto: popularitatea tot mai mare a mașinilor electrice și problemele care decurg din aceasta. Legea privind reducerea inflației (IRA), adoptată de majoritatea democrată din Congres, prevede subvenții generoase pentru persoanele fizice care doresc să renunțe la motoarele cu combustie. Așadar, piața electrică are vânt în pânze.

Prima provocare pentru UAW, așa cum subliniază Ian Greer, profesor la Universitatea Cornell: „Ca angajatorii să investească în producția de mașini electrice (EV) în uzinele americane existente, mai degrabă decât să se relocheze și să producă în altă țară. Grevele sunt deci o modalitate de a exercita presiune în acest sens”.

„Sindicatul ar prefera să își păstreze locurile de muncă în statele din Midwest. Centrul de greutate al industriei auto americane s-a mutat în statele din sud, unde legile și guvernele sunt ostile sindicatelor”, explică universitarul pentru L’Humanité.

„Înainte de 1990, producția de automobile avea loc în principal în jurul Marilor Lacuri. Este mai dificil să înființezi sindicate la locurile de muncă din sud, iar ajutoarele de șomaj sunt mai mici și mai greu de accesat. În aceste state este posibil ca majoritatea investițiilor în vehicule electrice să aibă loc”.

„Biden, atenție, clasa muncitoare votează”

A doua problemă este aplicarea la fabricile de vehicule electrice a aceluiași contract colectiv de muncă ca și la fabricile care produc vehicule cu motoare cu combustie. UAW solicită acest lucru fără a face din aceasta un punct de negociere. General Motors a decis să creeze o societate mixtă cu un alt partener pentru uzina sa care produce vehicule electrice. Cu toate acestea, societățile mixte sunt companii distincte și, prin urmare, nu sunt vizate de negocierile celor „trei mari”.

Joe Biden, căruia îi place să fie descris ca fiind „cel mai pro-sindicate președinte”, a cerut părților să evite greva și să ajungă la un acord, fără a face comentarii pe fond. Acest exercițiu de echilibristică nu i-a scăpat lui Shawn Fain. Intervievat de CNBC, el a dat impresia că se adresează direct locatarului Casei Albe: „Este timpul ca politicienii din această țară să aleagă o tabără. Fie apărați clasa miliardarilor, fie apărați clasa muncitoare. Clasa muncitoare votează și nu puteți lua sprijinul nostru drept unul care este garantat”.

Bernie Sanders, pe de altă parte, și-a oferit în mod clar sprijinul pentru cererile UAW. La fel ca și 75% dintre americani, potrivit unui sondaj Gallup recent. Acestea într-o țară în care conflictele sociale renasc din cenușă (Amazon, Starbucks), în ciuda celei mai scăzute rate de sindicalizare (10,1%) din istoria țării.

ADVERTISEMENT