Ryoyu Kobayashi a fost primul în calificările de la Bischofshofen. Niponul a arătat o formă fantastică şi a sărit 138 de metri. Podiumul a fost completat de Stefan Kraft şi Clemens Aigner, ambii din Austria.
Rivalul lui Kobayashi pentru câştigarea turneului, Andreas Wellinger, a încheiat abia pe locul 9 în calificări, după o săritură de 128 de metri. Ultima etapă din turneu se va disputa sâmbătă, de la ora 17:30.
Clasamentul din calificările de la Bischofhofen
Miercuri, 3 ianuarie, Bergisel Schanze a găzduit a treia etapă din cadrul Turneului celor 4 Trambuline la sărituri cu schiurile. Andreas Wellinger, Piotr Zyla și Lovro Kos au urcat, pe rând, pe prima poziție cu 135 de metri.
Ulterior, bara de start a coborât de la 11 la 10, iar pe primul loc a urcat Jan Hoerl. Austriacul care a adunat note mari și a sărit 134 de metri nu a mai putut fi depășit.
Etapa a fost afectată de probleme serioase cauzate de vânt. Peter Prevc, Manuel Fettner, Simon Ammann, Pius Paschke au fost printre numele care au ratat manșa secundă. De asemenea, Alex Insam a fost descalificat.
Manșa secundă a început de la bara de start cu numărul 11. În urma problemelor cauzate de vremea nefavorabilă, etapa s-a reluat de la bara de start cu numărul 13.
Stefan Kraft a schimbat liderul, reușind să sară 131 de metri. Totuși, Hayboeck a sărit 135,5 metri și a urcat pe prima poziție în ierarhie. După ce bara a coborât la numărul 12, Wellinger a sărit 132 de metri, însă în zadar.
Ryoyu a devenit noul lider al turneului, însă victoria de la Innsbruck i-a aparținut lui Hoerl.
Anze Lanisek continuă forma excelentă în Turneul celor 4 Trambuline. După ce a câștigat la Garmish, slovenul a încheiat pe primul loc și în calificările de la Innsbruck, la capătul unor calificări desfășurate în condiții dificile.
Vântul și-a făcut de cap și a afectat desfășurarea competiției. Lanisek a sărit 134 de metri. Pe locul doi s-a clasat Stefan Kraft, cu 124,5 metri, săriți în condiții mult mai dificile. Podiumul a fost completat de Ryoyu Kobayashi.
Liderul turneului, Andy Wellinger a încheiat abia pe locul 15 competiția. Etapa de la Innsbruck se va desfășura miercuri, 3 ianuarie, de la ora 15:30.
Top 8 în calificări:
Slovenul Anze Lanisek a reușit să își mențină forma bună din calificări și a câștigat etapa a doua din Turneul celor 4 Trambuline, la Garmish Partenkirschen. Cu sărituri de 136 și 137 de metri, Lanisek i-a depășit pe Ryoyu Kobayashi, care a încheiat pe locul doi, și Andy Wellinger.
Clasamentul etapei de la Garmish-Partenkirschen:
Germanul Andy Wellinger își păstrează șefia în turneu după două etape. Pe locul doi este Kobayashi, la doar 1,8 puncte de lider, în timp ce Stefan Kraft (liderul clasamentului general al Cupei Mondiale) este la 25 de puncte distanță.
Clasamentul general din turneu:
Surpriză în calificările de la Garmish Partenkirschen. Slovenul Anze Lanisek s-a impus, cu o săritură de 134 de metri, în condiţii dificile, care i-au adus 140,5 puncte. Chiar dacă a sărit 139 de metri, Andy Wellinger a fost al doilea, cu 139 de puncte. Germanul a avut de suferit şi la stil, dar este în formă înaintea etapei.
Liderul clasamentului general, Stefan Kraft, a încheiat calificările pe locul 6, cu 131,5 puncte. Etapa a doua din Turneul celor 4 Trambuline este programată pe 1 ianuarie, de la ora 15:00.
Rezultatele calificărilor de la Garmish:
Germanul Andy Wellinger a reușit două sărituri excelente în prima etapă din Turneul celor 4 Trambuline, reușind să-l devanseze pe japonezul Ryoyu Kobayashi cu 3 puncte. Ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de Stefan Kraft (+10.4 puncte).
Așadar, Andy Wellinger a câștigat prima manșă, după ce a fost primul și în calificările de ieri. Wellinger a reușit să aterizeze la 139.5 metri, o săritură cu adevărat impresionantă. Ryoyu Kobayashi a reușit, la rândul său, o săritură de 129 de metri, însă neamțul Wellinger a fost încurajat de 15.000 de fani și a sărit 128 de metri din a doua încercare, reușind un total de 309,3 de puncte.
Germanii așteaptă cu sufletul la gură victoria finală a favoritului lor, în condițiile în care de la Sven Hannawald (2001-2002) niciun săritor din Germania nu a reușit să câștige Turneul celor 4 Trambuline, cu toate că sportivi ca Severin Freund, Andreas Wellinger, Markus Eisenbichler și Karl Geiger au terminat mereu pe locul secund.
Sportivii din Germania au făcut spectacol în calificările primei runde din Turneul celor 4 Trambuline. Andy Wellinger a câștigat, așadar, ședința de calificare a primei etape.
Germanul a sărit 135 de metri și l-a depășit cu doar 4 zecimi de punct pe conaționalul Karl Geiger, în timp ce pe locul trei s-a clasat Peter Prevc (-1.2 puncte). Totodată, Stefan Kraft, liderul Cupei Mondiale, a fost doar pe locul 7, așadar o surpriză majoră. Întrecerea propriu-zisă va avea loc vineri, 29 decembrie.
Finalul lunii decembrie vine de fiecare dată cu Turneul celor 4 Trambuline, cea mai prestigioasă competiție de sărituri cu schiurile. Competiția începe pe 28 decembrie la Oberstdorf, când sunt programate calificările și se va încheia pe 6 ianuarie 2024.
Așa cum îi spune și numele, sunt programate patru etape în această competiție, două în Germania și două în Austria. Începem la Oberstdorf și apoi mergem, pe rând, la Garmish-Partenkirschen, Innsbruck și Bischofshofen.
Fiecare etapă va fi precedată de o rundă de calificare. Spre deosebire de etapele din Cupa Mondială, în prima manșă a etapelor sunt programate dueluri. În total sunt 50 de sportivi calificați pentru competiție, iar în prima rundă vom avea 25 de dueluri.
Cei 25 de câștigători de dueluri și 5 “norocoși învinși”, adică sportivii pierzători cu cele mai lungi sărituri, sunt calificați în manșa finală când se va și decide câștigătorul de etapă. În calculul pentru clasamentul turneului sunt luate în calcul punctele obținute în fiecare etapă.
Ediția din acest an îl are ca favorit pe austriacul Stefan Kraft. A câștigat 5 din primele 8 etape ale Cupei Mondiale de până acum. El a câștigat deja de două ori “Vulturul de Aur”, iar la această ediție are prima șansă.
Campionul en-titre este Halvor Egner Granerud, dar norvegianul are un start de sezon dificil, sub așteptări. Anul trecut, nordicul a câștigat 3 din cele 4 etape, ratând “Marele Șlem” la Innsbruck, acolo unde a încheiat pe locul doi.
Programul din Turneul celor 4 Trambuline 2023/2024:
Etapa 1: Oberstdorf
Etapa 2: Garmish-Partenkirschen
Etapa 3: Innsbruck
Etapa 4: Bischofshofen
La casele de pariuri, Stefan Kraft este mare favorit să se impună, cu o cotă de 1,62, fiind urmat de germanii Andreas Wellinger și Karl Geiger, care au cotele 7,50, respectiv 11,00 la succesul final.
Japonezul Ryoyu Kobayashi are cota 11,00, în timp ce campionul en-titre, Halvor Egner Granerud are cota 29,00 să își apere trofeul. Cel mai bine cotat polonez este Dawid Kubacki, dar are abia cota 41,00.
Cotele pentru câștigătorul Turneului celor 4 Trambuline 2023/2024
Săritorul cu cele mai multe victorii în Turneul celor 4 Trambuline este finlandezul Janne Ahonen, cu cinci victorii la general, urmat de neamțul Jens Weissflog, cu patru titluri. Marele Șlem a fost reușit de doar trei săritori în istorie: Sven Hannawald (2001/02), Kamil Stoch (2017/18) și Ryoyu Kobayashi (2018/19).