Fotbal international

UEFA a anunțat programul pentru ediția următoare a cupelor europene! Când vor evolua echipele românești. Nu se mai joacă tur-retur

17.06.2020 | 17:56
UEFA a anuntat programul pentru editia urmatoare a cupelor europene Cand vor evolua echipele romanesti Nu se mai joaca turretur
ADVERTISEMENT

UEFA a făcut eforturi pentru a putea desfășura în continuare meciurile din Champions League și Europa League, chiar dacă datele de disputare ale acestora au fost afectate de pandemia de coronavirus.

Astfel, forul european a anunțat când și în ce condiții se vor desfășura meciurile rămase de anul acesta.

ADVERTISEMENT

Mai mult de atât, UEFA a anunțat și care vor fi datele la care se vor disputa calificările pentru a ajunge în grupele cupelor europene, ceea ce le privește direct pe formațiile românești.

UEFA a anunțat programul pentru următoarea ediție a cupelor europene

UEFA a stabilit datele la care vor începe meciurile din noul sezon al cupelor europene. Champions League va debuta cu runda preliminară, destinată celor mai slab cotate echipe din Europa, pe data de 8 august, în timp ce Europa League va debuta pe 20 august.

ADVERTISEMENT

Primul tur al preliminariilor Champions League, ceea ce o vizează pe campioana României, se va desfășura pe 18 și 19 august. În afară de play-off-ul Ligii Campionilor, toate fazele până la calificarea în grupe se vor disputa într-o singură manșă, atât pentru Champions League, cât și pentru Europa League.

Se va trage la sorți pentru a stabili echipa care va juca pe teren propriu partida eliminatorie.

Datele pentru meciurile din Champions League:

  • Runda preliminară: 8 și 11 august
  • Primul tur al preliminariilor: 18-19 august
  • Al doilea tur preliminar: 25-26 august
  • Al treilea tur preliminar: 15-16 septembrie
  • Play-off: 22/23 septembrie – 29/30 septembrie
  • Grupe: 20/21, 27/28 octombrie, 3/4, 24/25 noiembrie, 1/2, 8/9 decembrie
ADVERTISEMENT

Datele pentru meciurile din Europa League:

  • Runda preliminară: 20 august
  • Primul tur al preliminariilor: 27 august
  • Al doilea tur preliminar: 17 septembrie
  • Al treilea tur preliminar: 24 septembrie
  • Play-off: 1 octombrie
  • Grupe: 22,28 octombrie, 5, 26 noiembrie, 3, 10 decembrie

Finalele se vor juca în Turcia și Polonia

Din cauza pandemiei de coronavirus, UEFA a fost nevoită să se abată de la planul inițial pentru meciurile din Champions League și Europa League, motiv pentru care vor organiza un turneu de final 8, care se va ține în Germania, pentru Champions League și Portugalia, pentru Europa League.

ADVERTISEMENT

Astfel, finalele care trebuiau să se dispute la Istanbul, pentru Champions League și la Gdansk, pentru Europa League, vor fi reportate pentru sezonul 2020-2021, pentru a nu face niciun fel de discriminare.

ADVERTISEMENT