Sport

Ultrașii CSA Steaua au „speriat” o jurnalistă la România U21 – Spania U21 0-3: „Mi se urcase deja sângele la cap”

O jurnalistă prezentă la meciul României U21 cu Spania U21 a povestit pe Instagram experiența de pe Stadionul Steaua cu ultrașii de la Peluza Sud.
22.06.2023 | 12:03
O jurnalistă a povestit pe rețelele de socializare experiența cu ultrașii CSA Steaua pe Ghencea. Foto: Fanatik.
ADVERTISEMENT

Ultrașii de la Peluza Sud Steaua și-au făcut simțită prezența pe Ghencea la eșecul României U21, scor 0-3 cu Spania U21 la Euro 2023. Jurnalista Digi FM Beatrice Ghiciov a povestit pe pagina personală de Instagram un episod care i-a avut protagoniști pe ultrașii „militarilor”.

Ultrașii CSA Steaua au „speriat” o jurnalistă la România U21 – Spania U21 0-3: „N-aș fi avut o problemă cu ei dacă ar fi fost civilizați”

Ultrașii CSA Steaua și-au dat în petec la debutul României U21 la Euro 2023. La scurt timp după intonarea imnului, suporterii de la Peluza Sud au adus injurii la adresa Federației Române de Fotbal.

ADVERTISEMENT

Beatrie Ghiciov a fost prezentă la meciul României U21 cu echipa similară a Spaniei din prima etapă a Euro 2023. Jurnalista a povestit experiența din Ghencea prin intermediul unei postări pe Instagram, în care a vorbit despre contactul cu ultrașii CSA Steaua.

Totodată, jurnalista Digi FM a adus acuzații organizatorilor turneului final. „Nu m-am gândit deloc atunci când am luat biletele la România – Spania că locurile noastre vor fi fix în mijlocului celor de la Peluza Sud Steaua.

ADVERTISEMENT

N-aș fi avut o problemă cu ei dacă ar fi fost civilizați. Dar de cum am început să urcăm treptele stadionului și i-am văzut în negru, mi-am dat seama cine sunt. Pe locurile noastre (și probabil pe ale multor altora) stăteau niște ultrași.

„Mi se urcase deja sângele la cap”

  • Mă scuzați, aici sunt locurile noastre.
  • Nu e ‘pă’ locuri aici, mi se răspunde.
  • (mi se urcase deja sângele la cap) Cum să nu fie pe locuri dacă avem bilete?
ADVERTISEMENT

Și m-au privit de parcă le-am cerut să-și taie o mână. Iulian (n.r. – partenerul ei) m-a luat de acolo, ‘hai că găsim noi unde să stăm’. Am găsit, două sectoare mai încolo. Fetele pe niște locuri neocupate, băieții pe trepte. Și mai erau ca noi. Fraieri noi că am luat bilete în loc să stăm pe unde ne taie capul. 

Și dacă vă uitați la una dintre poze, niște băieți stau și se uită la meci blocând vizibilitatea. Au fost câțiva oameni din spatele nostru care le-au mai zis să se mute, că nu vedem nimic. Au rămas pe poziții, dându-și coate, râzând, fumând (deși nu ai voie).

ADVERTISEMENT

Totul s-a întâmplat în fața steward-ului care n-a făcut nimic. Și el e dintre cei tineri. Ce pretenții să fi avut de la ceilalți stewarzi care păreau a fi oamenii care păzesc supermarket-urile sau farmaciile (și știm cu toții că nu’s chiar cei mai impunători…). 

Cine se ocupă de organizarea Campionatului European de tineret nu o face prea bine. Ah, da. Frumos stadion, urât meci. N-am speranțe la un viitor care să ne aducă bucurii pe partea de națională. Am luat bătaie cu 3-0. Hai, România!”, a scris Beatrice Ghiciov pe Instagram.

Ultrașii Peluzei Sud Steaua au venit pregătiți și cu un banner prin care au afișat mesajul „Vrem Steaua în A!”. CSA Steaua nu are drept de promovare în SuperLiga, din cauza formei de organizare. „Burleanu eşti o mizerie”, a fost o altă scandare a ultrașilor Stelei cu direcție la președintele FRF Răzvan Burleanu.

ADVERTISEMENT