Fotbal intern

Ultrașii din PCH, scrisoare-manifest! Cosmin Contra şi Cornel Ţălnar, criticaţi

23.11.2020 | 09:03
Ultrasii din PCH scrisoaremanifest Cosmin Contra si Cornel Talnar criticati
ADVERTISEMENT

Fanii din Peluza Cătălin-Hîldan caută în continuare vinovați pentru ceea ce se întâmplă la Dinamo. Acum, s-au oprit la tehnicianul Cosmin Contra și la Cornel Țălnar, directorul tehnic al ”câinilor”. ”Să antreneze cu inima” este mesajul pentru Contra.

În primul episod al ”anchetei”, suporterii-acționari au scris că de vină este fostul acționar majoritar al echipei, Ionuț Negoiță.

ADVERTISEMENT

Suporterii lui Dinamo le reproșează celor doi că au dat asigurări pentru proiectul spaniol care deocamdată este un mare eșec:

”Următorii care poartă vina sunt Cosmin Contra și Cornel Țălnar”

„Numele lor, care reprezintă ceva pentru suporteri, a fost asociat cu spaniolii încă din primăvară, când au spus că îi cunosc pe acești „investitori” și că sunt oameni foarte potenți financiar”.

ADVERTISEMENT

În primul episod am stabilit cine este vinovatul principal. Indiferent de motivele pentru care a făcut-o, pentru a-și șterge urmele sau din pură prostie, Negoiță rămâne vinovatul principal. Prin vânzarea către spanioli a desăvârșit dezastrul pe care tot el îl începuse. 

Următorii care poartă vina, cel puțin morală, pentru situația în care ne aflăm acum sunt Cosmin Contra și Cornel Țălnar. Cei doi au garantat cu numele lor pentru „investitorii spanioli”. Amândoi au jucat pentru Dinamo și pentru Națională și au antrenat Dinamo. Numele lor, care reprezintă ceva pentru suporteri, a fost asociat cu spaniolii încă din primăvară, când au spus că îi cunosc pe acești „investitori” și că sunt oameni foarte potenți financiar. Poate că Țălnar era mai ușor de păcălit. Culmea e că toți oamenii pe care i-a adus alături de el au două lucruri în comun: provin cam din aceeași zonă geografică și din aceeași asociație care a luptat (și luptă în continuare) din răsputeri pentru decredibilizarea Proiectului DDB. 

ADVERTISEMENT

Mesajul fanilor pentru Cosmin Contra

Țălnar nu a garantat numai pentru spanioli, ci și pentru Șerdean, profanatorul eșarfei cu Dinamo, despre care vom vorbi într-un episod separat. Țălnar a fost primul care s-a dezis de spanioli. Și a făcut-o destul de devreme. La prima conferință de presă de la Săftica nici nu a fost prezent. Multă lume l-a auzit spunând despre spanioli: „Așa amatori n-am văzut nici în ligile inferioare din România…”.

Numele lui Contra a avut și mai multă greutate. Se știa că nu semnează ca antrenor până nu este foarte sigur de soliditatea proiectului. Avea semnale din partea noastră că spaniolii prezintă încredere zero. Articolele noastre din acea perioadă sunt online și sunt o mărturie. El cunoaște lumea iberică mai bine decât noi. Ne-a vorbit despre Corta0 ca despre „un om de afaceri foarte potent financiar”. I s-a explicat că nu este deloc așa, dar a preferat să meargă pe mâna lor. Asta se întâmpla în aprilie. După 4 luni de la apariția numelui Contra în ecuația spaniolă, a încercat să lase impresia că discuțiile cu el ar fi început abia în august, când tractoriștii din Granada căutau un antrenor și l-au descoperit pe el. Acum joacă rolul celui păcălit, dar nu-i stă bine deloc. 

ADVERTISEMENT

Băieții din PCH au mers la Săftica pentru a se interesa de situația jucătorilor neplătiți de atâta vreme și pentru a-i ruga să nu depună memoriu, pentru că dacă intrăm în faliment, nici ei nu vor mai avea de unde să-și primească banii. 

Iată cele 3 sfaturi pentru Cosmin Contra:

1. Din solidaritate cu noi și cu jucătorii care acceptă să nu-și depună memoriu, Contra ar trebui să renunțe la bani. El trebuie să fie primul exemplu în privința asta.
2. Trebuie să se alieze cu noi în lupta pe care am început-o cu cei care distrug clubul. Are o obligație morală față de noi și față de Dinamo pentru că a garantat pentru acești gropari.
3. Să rămână la echipă și să antreneze cu inima.
Contra se poate concentra pe jocul echipei. E adevărat că este un antrenor care trebuie să motiveze niște jucători neplătiți. Culmea este că tocmai acest aspect reduce presiunea de pe umerii antrenorului. Dacă jucătorii ar fi fost cu salariile la zi, presiunea ar fi fost mult mai mare, pentru că toată lumea l-ar fi acuzat că nu câștigă în ciuda condițiilor bune oferite de către conducători. În privința salariilor neplătite, vom face și noi partea noastră și vom încerca să le oferim prime pentru victorii”, au postat suporterii pe Facebook.

Jurnaliștii de la AS anunță începutul sfârșitului la echipa din Ștefan cel Mare, iar ”debandada spaniolă” așa cum o numesc spaniolii este în plină desfășurare. Fotbaliștii și staff-ul nu și-au mai luat salariile de mai bine de 3 luni, ceea ce a generat plecarea unor membrii din staff de la echipă. Dinamo a primit și o veste bună. Se va face în sfârșit noua arenă.

ADVERTISEMENT