Cele două formații ocupă locul secund în Superliga, cu câte 42 de puncte fiecare, fiind la 9 lungimi în spatele liderului FCSB. Toate cele trei formații își doresc titlul în acest sezon.
Ultrașii lui CFR Cluj au pornit sărbătoarea în Gruia în minutul 6, când au dat cu artificii și au aprins torțe. De altfel, arbitrul Sebastian Colțescu a oprit meciul pentru câteva minute pentru că artificiile au ajuns în teren.
După reluarea meciului, Damjan Djokovic (33 de ani), fostul fotbalist al ardelenilor, a deschis scorul în urma unei mingi ajunse la el după o deviere.
Mijlocașul Rapidului este la primul gol în tricoul giuleștenilor, însă gloria fotbalistică a cunoscut-o la CFR Cluj, echipă cu care a câștigat 4 titluri de campion și o Supercupă a României.
Brigada de arbitri de la CFR Cluj – Rapid este formată din Sebastian Colțescu (București), iar la cele două linii sunt Ovidiu Artene (Vaslui) și Daniel Mitruți (Craiova).
Rezervă este Iulian Dima, arbitru care este rudă cu Marius Ianuli, team managerul celor de la FCSB. În cabina VAR se află Sorin Costreie, în timp ce arbitrul AVAR este Szabolc Kovacs (Carei).
CFR Cluj: Sava – Mogoș, M. Ilie, Boben, Cr. Manea – Muhar, Keita, Tachtsidis – C. Deac, Bîrligea, Otele
Rezerve: Hindrich, Bălgrădean – Camora, Ajeti, Kresic, Mamic, R. Filip, Fica, El Kaddouri, Serebe, Michael
Antrenor: Adrian Mutu
Rapid: Aioani – Onea, Săpunaru, Iacob, Borza – Al. Albu, Djokovic – Krasniqi, Burmaz, Papeau – Rrahmani
Rezerve: Drăghia – I. Cristea, Braun, Dr. Grigore, Hromada, Oaidă, Cîrjan, Bamgboye, Hasani, Petrila, El Sawi, Ioniță II
Antrenor: Cristiano Bergodi
Înaintea etapei cu numărul 25 din Superliga, CFR Cluj și Rapid se aflau la egalitate de puncte, câte 42 fiecare. Locul 4 era ocupat de Universitatea Craiova, cu 38 de puncte, iar pe poziția a 5-a se află Farul Constanța, cu 37 de puncte.