Fotbal intern

Uluitor! De ce a fost dat afară Adrian Mihalcea de la Dinamo: „Lui Negoiță nu i-au plăcut schimbările cu Poli Iași”

19.07.2020 | 10:52
Uluitor De ce a fost dat afara Adrian Mihalcea de la Dinamo Lui Negoita nu iau placut schimbarile cu Poli Iasi
ADVERTISEMENT

Adrian Mihalcea (44 de ani), fostul antrenor al lui Dinamo, i-a părăsit pe ”câini” după ce a remizat duminica trecută cu Poli Iași. Coincidență, el îi luase locul lui Dusan Uhrin pe banca „alb-roșiilor” tot după un meci cu Poli Iași, turul din play-out, pierdut de Dinamo cu 0-1.

Tehnicianul a venit la echipa din Ștefan cel Mare în martie, dar a reușit să o antreneze doar o lună din cauza pandemiei de coronavirus.

ADVERTISEMENT

”E o situație destul de periculoasă, îngrijorătoare, chiar nu e de glumit cu ce se întâmplă acum la Dinamo”, a declarat Adrian Mihalcea pentru sport.ro, în primul interviu după plecarea de la echipă.

Adrian Mihalcea nu a avut nicio bucurie la Dinamo

După ce a văzut câți jucători de la Dinamo s-au infectat cu coronavirus, Adrian Mihalcea a fost și el la clinică să se testeze.

ADVERTISEMENT

”Mi-am făcut testul, mi se părea normal pentru că am stat multă vreme cu băieții. Din fericire, sunt negativ. Erau dinainte probleme de lot, acum este și mai dificil, practic e imposibil să aliniezi o echipă. E un moment critic și nu văd rezolvare, nu știu ce se poate întâmpla. Poate zilele viitoare vor mai apărea cazuri”, a mai adăugat Mihalcea.

Perioada petrecută la Dinamo a fost una foarte stresantă pentru fostul atacant: ”A fost destul de încărcată și cu foarte multe probleme. Cum treceau zilele, cum apăreau noi probleme. Când am semnat, nu era această situație. Apoi a venit pandemia cu tot ce a însemnat ea. Nici măcar o zi de liniște nu am avut. Nu am putut să mă bucur nici după victoria cu Clinceni, știind ce meciuri urmau. Nu a fost niciun moment de bucurie”.

ADVERTISEMENT

Dat afară de Negoiță! Motivul? Schimbările din meciul cu Poli Iași

Chiar dacă jucătorii lui Dinamo au avut evoluții slabe, Mihalcea a fost cel găsit vinovat. Fostul tehnician al clubului zice că diviziunile din grup sunt și ele vinovate de rezultatele obținute de ”câini”.

”Nu am avut nicio problemă de disciplină cu jucătorii. Existau grupulețe, e adevărat, dar se întâmplă așa la orice echipă. Ideea asta de sacrificiu poate că nu au înțeles-o toți, chiar și unii jucători. Chiar nu am mai vrut să evolueze pe alte posturi decât cele pe care s-au consacrat. Dacă erau sau eram puțin mai conștienți de perioada în care suntem am fi putut să trecem peste tot, să ajutăm echipa”, a mai spus Mihalcea.

ADVERTISEMENT

Fostul tehnician al lui Dinamo spune că în mandatul său nu a avut parte de multă atenție din partea patronului Ionuț Negoiță, cu care s-a întâlnit doar o dată. Directorul general Bogdan Bălănescu a fost cel care l-a anunțat că e concediat. Motivul ar fi acela că Dinamo a pierdut două puncte în meciul cu Poli Iași din cauza modificărilor făcute de antrenor pe durata partidei.

”Cu Negoiță am vorbit o singură dată, după meciul cu Sepsi. Din discuțiile cu Bogdan Bălănescu am aflat că Negoiță m-a demis. Am înțeles de la Bogdan că motivul demiterii a fost că am pierdut două puncte prin schimbările făcute în timpul jocului cu Poli Iași”, a declarat Mihalcea.

Ca jucător, fostul antrenor de la Dinamo a câștigat titlul cu ”câinii” în 2000 și de trei ori Cupa.

ADVERTISEMENT