Life

Un adolescent de 13 ani a murit după o provocare de pe TikTok. Clipul video a devenit viral

Un adolescent de doar 13 ani a murit în timp ce făcea o provocare pe platforma TikTok. Totul s-a întâmplat în doar câteva momente.
19.04.2023 | 11:40
Un adolescent de 13 ani a murit dupa o provocare de pe TikTok Clipul video a devenit viral
Un adolescent de 13 ani a murit subit după o provocare de pe TikTok. Sursă foto: Facebook / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Un adolescent de 13 ani a vrut să facă un clip video care să devină viral pe TikTok. Pentru acest lucru însă, acesta a fost în stare de orice. Chiar în timpul filmărilor, corpul tânărului a început să cedeze în fața prietenilor săi.

Un clip viral de pe TikTok a dus la o tragedie

Jacob este tânărul adolescent care și-a dat practic viața doar pentru un clip video viral pentru TikTok. Iar întreg incidentul a fost văzut de prietenii săi, care filmau cele ce aveau să se întâmple. Tânărul a înghițit mai multe pastile pentru alergii, iar corpul lui a cedat la scurt timp.

ADVERTISEMENT

În clipul său video care de altfel avea să devină viral pe TikTok, Jacob îi provoca pe utilizatori să ia 14 pastile pentru alergii. El susținea că în acest mod, doritorii vor avea halucinații. Mai mult de atât, provocarea mai presupunea ca toți cei care fac acest lucru să posteze video-uri pe internet și să explice experiența.

După ce a înghițit pastilele respective, adolescentul a ajuns de urgență la spital. Corpul lui a cedat destul de repede, astfel că acesta a ajuns să fie conectat la aparate. După șase zile însă, părinții acestuia au decis să îl deconecteze.

ADVERTISEMENT

Medicii le-ar fi spus acestora că adolescentul nu va mai deschide niciodată ochii și nici nu va mai vorbi. Drept urmare, aceștia au fost nevoiți să ia o decizie radicală, care avea să schimbe total viața familiei.

Decizia luată de părinții adolescentului

”Au spus că îl putem ține pe ventilație, că ar putea să stea întins acolo- dar nu va deschide niciodată ochii, nu va respira, nu va zâmbi, nu va merge sau vorbi”, a declarat tatăl lui Jacob. Mai departe, părinții adolescentului nu vor să se oprească doar aici.

ADVERTISEMENT

Aceștia susțin că vor face tot posibilul astfel încât să demonstreze cât de periculoase pot fi provocările de pe rețelele de socializare. Să nu uităm că numeroase provocări există la momentul actual pe TikTok și nu numai.

 ”Voi face tot ce pot pentru a mă asigura că un alt copil nu trece prin asta”, a completat bărbatul. În acest caz au intervenit chiar și reprezentanții de la Administrația pentru Alimente și Medicamente.

ADVERTISEMENT

Aceștia au subliniat efectele pe care le pot avea dozele prea mari de medicamente. Ele pot cauza probleme grave de sănătate, la nivelul inimii. De asemenea, lucrurile se pot agrava până când se ajunge la convulsii, comă, iar în cel mai rău caz, chiar la deces.

ADVERTISEMENT
Tags: