Octavian Vârgă este unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de muzică populară de la noi. Cu toate acestea, deși e celebru, ascunde un mare secret: a divorțat de soția lui, Luiza, după ce, la nuntă, semnele prevestitoare indicau că mariajul lor se va rupe.
În exclusivitate pentru FANATIK, Octavian Vârgă ne-a povestit cum semnele divorțului au apărut chiar în ziua în care se cununa cu femeia pe care o iubea nebunește de ani mulți. La acea vreme, deși știa de superstițiile cu pricina, nu le-a băgat nicio secundă în seamă.
”Suntem împreună din anul 2009, practic pot spune că am crescut și ne-am maturizat unul lângă celălalt. Ne-am cunoscut în liceu, eu eram deja clasa a XII-a, ea era boboc. Am ieșit de câteva ori împreună, ca după vreun an să decidem să formăm un cuplu.
Eu am plecat între timp la Conservator la București, dar veneam în fiecare week-end acasă pentru ea, până a terminat liceul. Apoi a venit și ea la facultate la București, și lucrurile au devenit mai ușoare pentru noi.
Nunta a avut loc în anul 2014, o nuntă cu tematică muzicală, cu lăutari de la Chișinău, organizată cu atenție pentru fiecare detaliu, fiind cea frumoasă zi din viața nosastră, până la venirea pe lume a băiețelului nostru, Yannis Matei, în anul 2015. Toate bune și frumoase, dar, după anumite neînțelegeri am decis să divorțăm, în 2017”, povestește Octavian Vârgă.
Acum, la șase ani de la divorțul de Luiza, artistul Octavian Vârgă povestește cum i s-a arătat în ziua cununiei că nu va avea o căsnicie prea lungă. Culmea, semnele divorțului au fost mai multe, și înainte de a se cununa, și imediat după ce și-au făcut jurămintele.
”De la nuntă au fost semne că divorțăm. Superstiții. Chiar două. Am mers să luăm nașii de acasă și, când am intrat la ei în sufragerie a căzut o lumânare. S-a rupt. A fost primul semn de divorț.
Apoi, am mers la biserică, ne-am cununat și când am ajuns la restaurant, să ne așteptăm invitații i s-a rupt tocul Luizei. Al doilea semn, superstiție din popor, că divorțezi”, povestește artistul.
Cu toate că au divorțat, iubirea dintre Octavian Vârgă și Luiza a fost mai puternică. Cei doi, uniți și de dragostea pentru fiul pe care îl au împreună, au decis, după câțiva ani de la divorț să își mai dea o șansă. Și, pare-se, acum sunt mai fericiți ca niciodată.
”Timp de cinci ani de zile, între 2017 și 2022 am fost despărțiți. E adevărat, am mai avut tentative de a ne împăca. Am și ținut legătura strâns, mai ales pentru copilul nostru. Mergeam și în vacanțe, zilele de naștere ale copilului le făceam împreună. La fel, de Crăciun, de Moș Nicolae.
Anul trecut, din noiembrie, decembrie, am început din nou să vorbim și noi. Ne-am apropiat din nou și ne-am împăcat. Acum suntem fericiți. Ne-am dat amândoi seama că iubirea învinge tot, că noi chiar ne iubim. Iar anul acesta, în iunie, Luiza mi-a dat de veste că este din nou însărcinată. Abia aștept să vină pe lume și fetița noastră, în februarie, la anul”, ne-a mai dezvăluit Octavian Vârgă.