În următoarea perioadă, un ciclon puternic va aduce vreme severă în mai multe state din Europa. Unde apare fenomenul extrem de ciudat de zăpadă colorată. Ce se întâmplă cu vremea în România
După un final relativ liniștit de iarnă calendaristică, în următoarea săptămână vremea se schimbă radical în mai multe state din Europa. Meteorologii anunță că un nou ciclon mediteranean va aduce ninsori abundente, vânt și ploi, în unele țări de pe continent.
Au fost emise deja mai multe avertizări cod portocaliu de ninsori, vânt și ploi, în Italia, Franța, Spania și Elveția. În paralel, și un val de praf saharian se abate asupra Europei.
Dat fiind acest fenomen care vine în același timp cu ciclonul din Mediterană, în zonele montane din Alpi va apărea așa-numita zăpadă colorată. Mai exact, omătul va căpăta o culoare roșiatică.
Fenomenul spectaculos are loc ca urmare a valului de praf saharian care va fi antrenat de ciclonul din Mediterană. În plus, există risc mare de avalanșe în Munții Pirinei și Alpi.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că și în țara noastră vom asista la o schimbare ușoară a vremii. Se va întâmpla începând de zilele viitoare, spune directorul ANM, Elena Mateescu.
”Încheiem iarna 2023-2024 cu valori de temperaturi cu mult peste ceea ce ar fi normal pentru această perioadă din calendar. Avem 11-13 grade Celsius în Capitală, ceea ce înseamnă valori cu 10-15 grade peste normalul termic.
Și miercuri vorbim de o vreme mai caldă, pentru că valorile de temperaturi se vor încadra între 9 până la 21 de grade. De asemenea, ultima zi a lunii februarie păstrează același ecart din punctul de vedere al maximelor, adică 9-21 de grade, minime pozitive în general cu 0 grade doar în depresiuni, 11 grade tot în partea de vest a țării.
În același timp însă, într-adevăr, de joi vor începe și precipitațiile, la început în partea de vest, sud-vest, sud a țării și vorbim aici în mod deosebit de Banat, Oltenia, local zona Munteniei și sudul Crișanei”, spune Mateescu, la Antena 3.