News

Un drum național din România s-a prăbușit din cauza ploilor torențiale. Şoseaua s-a surpat pe o porţiune de 100 de metri

Carosabil surpat pe o porțiune de 100 de metri într-un județ din România din cauza ploilor abundente. Circulația s-a îngreunat
24.04.2024 | 12:34
Un drum national din Romania sa prabusit din cauza ploilor torentiale Soseaua sa surpat pe o portiune de 100 de metri
Carosabil surpat în județul Alba din cauza ploilor torențiale. Porțiunea afectată este de 100 de metri. Sursa foto: Facebook / Vasile Morariu
ADVERTISEMENT

O porțiune de drum cu lungimea de 100 de metri de pe traseul național DN 74A care leagă Abrud de Boncești s-a prăbușit din cauza precipitațiilor abundente, în zona localității Cărpiniș din județul Alba.

Drum prăbușit din cauza ploilor abundente

În alte regiuni ale țării, circulația este în general fluidă, cu excepția punctului de acces în București pe autostrada A1, unde se înregistrează aglomerație.

ADVERTISEMENT

Conform informațiilor furnizate de Centrul Infotrafic, din cauza ploilor căzute în ultimele ore, pe tronsonul DN 74A Abrud – Boncești, la kilometrul 8+500, în localitatea Cărpiniș din județul Alba, a avut loc prăbușirea carosabilului pe aproximativ 100 de metri, pe direcția de mers către Abrud.

Traficul rutier este deviat alternativ, pe contrasens, cu ajutorul semafoarelor, fiind restricționat pentru vehiculele cu greutate maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

ADVERTISEMENT

Potrivit viceprimarului din Roșia Montană, Vasile Morariu, în zona respectivă se efectuau lucrări de întreținere a drumului, dar a ținut să sublinieze că este „lucrarea lui Dorel”, adică una efectuată necorespunzător.

„Bună seara ,în calitate mea de viceprimar al comunei Roșia Montană ,trecînd în seara asta prin zona Valea lui Ilie ,ZONA ROȘIA MONTANĂ,am văzut lucrarea lui Dorel la DN 74 ,în urma ploilor s a fisurat drumul pînă la linia albă ,în cazul în care plouă toată noapte este posibil să se mai surpe ,PT EVITAREA UNUI ACCIDENT ÎI ROG DE URGENȚĂ PE CEI DE LA DRUMURILE NAȚIONALE SĂ IA MĂSURILE NECESARE (MONTAREA UNUI SEMAFOR ,RESTRICȚIONAREA VITEZEI ,CU CÎTEVA ZECI DE M ÎNAINE ),S Ă NU PĂȚIM CA ȘI GODINĂ LA BUCUREȘTI !!!Eu nu am criticat pe nimeni ,am atenționat doar pt evitarea unui accident !!!”, a scris Vasile Morariu pe Facebook, viceprimarul Roșiei Montane.

ADVERTISEMENT

Cum se circulă în alte zone ale țării

În restul țării, condițiile de trafic sunt bune, carosabilul fiind umed, iar vizibilitatea este bună, fără înregistrarea vreunui incident rutier în desfășurare.

Pe cele mai importante artere rutiere, cum ar fi autostrada A1 București-Pitești, A2 București-Constanța, A3 București-Brașov, DN 1 Ploiești-Brașov și DN 7 Pitești-Sibiu, se circulă predominant pe carosabil umed, cu vizibilitate bună și trafic normal.

ADVERTISEMENT

Există rapoarte de aglomerație pe sensul de intrare în București al autostrăzii A1 București-Pitești, începând din localitatea Ciorogârla, județul Ilfov. Situația este similară și pe Centura București, în zonele Domnești și Bragadiru.

ADVERTISEMENT